CriuleniSocial

După ce au descoperit roşiile, vor încerca să câştige şi din turism

Lansarea obiectivului turistic ”Dumbrava de stejari seculari a pădurii Pohorela” a avut loc la 17 octrombrie – un eveniment cu care a culminat munca echipei de implementare a proiectului, desfășurată pe parcursul a mai multe luni. Evenimentul s-a desfășurat la marginea pădurii dintre râul Nistru şi casele dubăsărenilor, locul fiind indicat şi pe o hartă a localităţii, care va putea fi consultată în biblioteca publică din sat, unde va activa şi un Centru de informare turistică.
IMG_5885
Constantin Macarenco, suplinitor al atribuțiilor primarului, a trecut în revistă activitățile localnicilor în cadrul proiectului ”Dezvoltarea turismului în satul Dubăsarii-Vechi în baza resurselor naturale și locale”.
”Este un monument al naturii, în primul rând, unic în Republica Moldova. Este o arie naturală restrânsă, în care pe o suprafață de cca 5,5 ha se regăsesc 145 de arbori seculari: 143 de stejari și doi ulmi. Diametrul celui mai subțire copac este 80 cm. Cel mai mare are diametrul de 1 m 82 cm. La fiecare stejar este instalată câte o plăcuță pe care este fixată înălțimea copacului, diametrul tulpinii și cantitatea de masă lemnoasă. MoldSilva ne-au oferit datele despre fieca-re arbore, impreuna cu Agenția de Mediu. Conform proiectului, în zonă a mai fost construit drumul de acces către stejăret, parcare, iar printre copaci s-au amenajat 425 de metri de cărare, instalate 20 de bănci și urne, 145 de tabele cu informaţii despre fiecare copac. Proiectul a mai susţinut costurile suportate pentru gardul de protecţie, iluminatul în preajmă” – enumăra Macarenco realizările.
Un meşter din localitate, pe nume Adrian Ciorba, a confecţionat mostre de diferite păsări, le-a instalat pe ici-colo prin copaci şi a numit asta „alfabetul păsărilor”, care au şi atras, de altfel toate privirile copiilor prezenţi la inaugurare.  Dumbrava se află în proprietatea și gestiunea MoldSilva, au accentuat organizatorii evenimentului. Legenda povestită de Constantin Macarenco despre denumirea de „Pohorela”, se trage de pe timpul invaziei tătarilor. Se spune că pe timpurile celea, când localnicii erau jefuiți și prădați de tătarii așezați în pădurile de prin jurul satului, aceștia s-ar fi săturat să tot fie victime și au incendiat pădurea, ca să scape de jefuitori. Denumirea din slavonă ”pogorelyie” s-a transformat în ”Pohorela”.
Proiectul a fost finanțat de către fondul Asistența Poloniei prin intermediului Fundației din Goldap, de către Ministerul de Externe al Poloniei. Primaria Dubasarii-Vechi colaborează cu Fundația din Goldap (localitate poloneză din imediata vecinătate a regiunii ruse Kaliningrad) de trei ani, în temeiul unui acord de colaborare. La inaugurarea atracţiei turistice a fost prezent Excelenţa Sa, Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, care a ţinut o scurtă alocuţiune întro română frumoasă, felici-tând echipa proiectului pentru munca depusă, şi spunând, printre altele, că proiectul e despre prietenia care nu are frontiere. „Nu am descoperit nimic nou, doar o dumbravă care există demult, doar că am reuşit împreună să punem în valoare această frumuseţe. Poate că nici nu bănuiau unii localnici că există aşa ceva aici. Deci, ideea ar fi că noi în localitate avem câte ceva interesant, dar poate nu ştim să le punem în valoare, să fim mândri de localitatea noastră şi să fim atractivi şi pentru alţi oameni. Deci, oamenii care vin să viziteze atracţia turistică, vor procura şi produsele voastre agricole. Cu turismul se poate trăi foarte frumos. Aceşti stejari există demult şi, probabil, nu aveau nevoie de aşa ceva ca să fie frumoşi, dar cu această infrastructură (iluminat, bănci, alei, veceu) am creat un loc unde pot veni chiar şi turiştii străini. Vă rog să mă credeţi, că aveţi o ţară frumoasă!”, i-a încurajat Ambasadorul pe dubăsăreni.
„Nu eram noi, era pădure. Nu vom fi noi,  va fi pădure” – a parafrazat Zbignev Mirunskii, partenerul din Goldap al dubăsărenilor, o maximă poloneză. Despre el moderatoarea Rodica Aştifeni a spus că el a reuşit să-i intrige şi să le dea ideea de proiect odată ce a observat că satul are trei atracţii: oamenii, roşiile şi stejăretul. Şi atunci când a văzut această pădure de stejari, s-a îndrăgostit de ei, şi au discutat cum pot păstra şi arăta altor oameni aceste locuri, care numără 200-300 de ani. Vârsta stejarilor de la Dubăsarii Vechi, care de altfel sunt protejaţi de stat, este onorabilă, a spus Ghenadie Grubâi, specialist MoldSilva – între 250-300 de ani, şi că acest stejăret de luncă ar fi unul din puţinele rămase în picioare după cel de-al doilea război mondial. În ultimii 70 de ani, în R. Moldova, potrivit lui Grubâi, suprafaţa pădurilor din RM a evoluat de la 180 mii hectare până la cca 400 mii de hectare.
După ce toată lumea a spus ce a dorit, cei prezenţi, inclusiv Ambasadorul, au sădit simbolic câţiva stejari într-un luminiş, alături de cei seculari, şi s-au plimbat pe alei, admirând frumuseţea peisajului.
S. Cernov
 Imagine: Excelenţa Sa, Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartlomiej Zdaniuk (primul din dreapta), va avea stejarul său, la Dubăsarii-Vechi

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button