În anul curent, Victoria Frunza din Bălăşeşti, Criuleni, a început o activitate nouă în viaţa sa, pe care o numeşte artizanat popular. Ceva timp în urmă, din considerente de sănătate, a fost nevoită să părăsească activitatea de vânzătoare în magazinul familiei. La cea de pedagog n-a mai putut reveni, aşa că până şi-a întremat sănătatea prin spitale, o tot mâna gândul că va trebui să facă ceva, la ţară, şi nu prea o ducea capul, ce anume.
Privind în urmă, este sigură că ideea de ocupaţie i-a venit pentru că s-a rugat mult lui Dumnezeu şi mai cu seamă sufletelor părinţilor săi, care, era sigură, o vor îndruma şi de această dată, aşa cum au făcut-o de multe ori cât i-a avut alături…
Ideea că va putea face din nişte bucăţi de lemn decoraţiuni pentru casele oamenilor, i-a venit într-o dimineaţă de aprilie. A împărtăşit-o soţului său, Vasile, care i-a şi promis că o va ajuta, pentru că are încredere în viitorul ei succes. Aşa, după ce procură lemnul împreună, împart activităţile. Dânsul, în timpul liber de munca de primar în sat, îi pregăteşte scândura – o taie şi o şlefuieşte, iar ea realizează celelalte procedee – selectează şi aplică inscripţiile cu pirograful, spală lucrările le usucă şi le acoperă apoi cu câteva rânduri de lac. Aşa îşi poate bucura prietenii, vecinii, consătenii, clienţii din alte localităţi cu vorbe de suflet, puse la vedere pe pereţii caselor, sau cu rugăciuni, poezii, sau anumite texte speciale, încrustate pe bucăţi de scândură. Victoria spune că foloseşte pentru lucrările sale lemnul de tei, de plop, de vişin. Până acum a reuşit să-şi expună lucrările doar în sat şi să le promoveze prin internet. Cei care-i comandă lucrările şi sunt din alte localităţi, le pot primi prin poştă. Îndeletnicirea Victoriei Frunză a mai scos din anonimat un meşter-faur cu mâini de aur – pe Ilie Roşca din Răculeşti. Acesta are şi mânueşte un strung, confecţionează uşi şi ferestre, de regulă, iar Victoria îi comadă diferite obiecte mici, cum ar fi suporturi pentru lumânări sau vase pentru sare, piper şi alte mirodenii, linguri, lopăţele şi ciutoare. „Când am apelat la dumnealui, a spus că nu a făcut niciodată ceea ce i-am cerut. El e un lemnar foarte bun. Ia uitaţi-vă ce face!” – îşi laudă partenerul meşteriţa, demonstrând lucrările lui. Întrebată, dacă-i este pe plac ocupaţia aleasă, femeia exclamă: „Da! Mă captivează întru totul lucrul acesta. Uit şi de mâncare uneori, dar lucrez cu dragoste şi dăruire!”.
De fapt, vizitatorii târgului meşterilor populari, cu care s-a deschis în acest an festivalul „Meşterul Manole”, au zăbovit minute bune la standul Victoriei Frunza. Cumpărătorii n-au stat mult pe gânduri şi au scos din portmoneie ceva bani pentru o placă din lemn cu rugăciunea Tatăl Nostru, gravată frumos, sau „Binecuvântarea casei”, sau un ceas încrustat în lemn, cu mecanism veritabil.
Apropo, pentru ceasuri meşteriţa susţine că alege acele bucăţi de scândură, pe care se nimeresc noduri. „La început, când vedeam acest noduri, mă întristam şi îi spuneam soţului „ia te uită ce ne-au băgat vânzătorii!”. Dar când mi-a venit ideea de ceasuri, anume aceste bucăţi au fost potrivite! Am realizat până acum peste o sută de ceasuri, nu exagerez! Sunt foarte apreciate! Mecanismele le procurăm din România, pentru că la noi se vând, dar fără ace. Nu ştiu cât timp va dura, că nimic nu e veşnic, dar atâta timp cât place cuiva, lucrez cu tragere de inimă!”, concluzionează Victoria Frunza.
S. Cernov
