Sărbătoarea Rusaliilor a fost mereu şi este şi în prezent ziua destinată elogierii apei şi fântânilor. Apa şi, în special, grija pentru fântâni, izvoare, conţine în sine ceva sacru. Ritualul curăţării fântânilor de Rusalii a apărut anume la români, la alte popoare nu se întâlneşte. Sperăm că tradiţiile şi ritualurile dedicate acestora vor dăinui în timp, iar prin respectarea lor ne vom păstra specificul şi identitatea noastră naţională.
Cu toate acestea, tradiția de curâțare a sfârcurilor fântânilor și a izvoarelor încetul cu încetul se pierde în multe sate. Nu și la Izbiște unde curățarea fântânilor se face în două zile: duminică și luni, și constă într-un șir de procedee și lucrări. Și ca să fie păstrată vechimea acestui ritual, toate aceste lucrări sunt manuale, fără a folosi vreo pompă electrică de apă care ar scurta de câteva ori timpul în care este curățată fântăna.
– Apa nu trebuie grăbită și ca să se destupe toate sfârcurile este nevoie de grijă și atenție, altfel fântăna poate seca, – ne spune Vladimir Verdeș, un bătrân care mulți ani participă la curățarea fântânii din mahala.
Cum are loc acest proces de curățat fântâna devenit deja ritual? Foarte simplu: la 5-6 dimineața gospodinele din mahala se trezesc, merg la fântână și își iau fiecare apă ca să aibă rezervă pentru toată ziua. Apoi vine rândul gospodarilor: se adună pe rând la fântână, aducând cu ei toate instrumentele ce se folosesc doar o singură dată în an, adică ciubărul, cablul cu fire de oțel, bârnele de care vor trage măhălenii pentru a scoate apa din fântână. Și desigur, un pahar cu vin, pentru a-i cinsti pe cei care au săpat și pietruit făntăna. Și lucrul începe cu tradiționalul „Izvor nesfârșit!”.
– Anul acesta am scos în jur de 150 de ciubăre cu apă, ceea ce înseamnă cam 6 tone de apă, – a numărat Gheorghe Țîmbălari, – în ceilalți ani cel mai mult am scos 120 de ciubăre. Cu toate că e secetă, rezerva de apă e mare datorită iernii cu precipitații, dar au fost ani când scoteam doar 60-70 de ciubăre, ceea ce ne îngrijora mult.
În anii secetoși nivelul apelor freatice scade, multe mahale le confruntă cu lipsa apei potabile. După ce aproape apă nu mai este în fântănă, se coboară un om pentru a umple ciubărul deja manual și a examina starea sfârcurilor de apă.
– Fântâna noastră este bogată în apă: are câteva sfărcuri puternice și e veche de peste 100 de ani, – relatează Andrei Grosu, cel care mulți ani la rând se bagă în fântănă. Știu pe de rost fiecare pietricică, fiecare ungher și nu poți curăța pe deplin fântâna pănă nu te bagi la final în ea, doar într-un an de zile se mai adună și nisip și pietre și e necesar de a le scoate pentru elibera sfărcurile de apă.
Sigur că în trecut au fost și cazuri de nenorociri legate de pierderi de vieți umane la curățat sau adâncit fântânile. În prezent, cunoștințele și tehnica securității au diminuat aceste pericole, ultimul caz fiind în Izbiște cu vreo 20 de ani în urmă.
Ziua se încheie cu o masă comună, pe iarbă, lângă fântână, unde toate gospodinele aduc „câte un blid de mâncare”. Tradiţional, ele aduc plăcinte şi sarmale, dând de pomană pentru sănătatea celor, care au grijă de apă, au grijă de fântâna din mahala. Iar pe vremuri în general era un staroste peste fântână, un om din mahala care avea grijă să organizeze lucrări de curățare, de îngrijire a fântănii. Apoi, când îmbătrânea, el o „dădea de pomană” cu o bucată de pâine și lumânare unui fiu, unui măhălean mai tânăr, ca acela să aibă grijă de ea în continuare. Din păcate, multe tradiții s-au pierdut, multe se modifică…Dar la Izbiște încă mai dăinuie spiritul și datina din „tată-n fiu”…
Alexandru Rusu, fotografii de autor
