CriuleniEconomicEst-Curier

Autorităţile neagă favoritismul şi descalifică toţi ofertanţii

La 15 mai, 2018, au fost deschise ofertele a patru operatori economici, care au răspuns anunţului de licitaţie publică pentru achiziţionarea foilor de odihnă în tabere, autoritate contractatantă fiind Consiliul Raional Criuleni.

Suma licitată este de 2 mln 831,5 mii lei, cifră care s-a mărit la 7 martie, prin decizia nr. 17.06, cu 800 mii, faţă de suma prevăzută la votarea bugetului pentru 2018. Raţionamentul – să beneficieze de foi mai mulţi copii, faţă de 2017, inclusiv mai multe bilete gratuite pentru copiii din familii social-vulnerabile.

În ordinea parvenirii pachetelor şi după ce membrii comisiei au completat declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, preşedintele raionului şi preşedintele comisiei de licitaţie, Veaceslav Burlac a deschis ofertele şi opt din nouă membri ai comisiei s-au încredinţat că administratorii taberelor au prezentat documentele necesare. Trei oferte a fost declarate complete, iar în cea de-a patra nu s-a regăsit printre documentele depuse copia Certificatul de înregistrare a întreprinderii.

Ofertele agenţilor economici arătau în felul următor:

SRL „Cuşmărica” (tabăra „Cuşmărica” din Răculeşti): 400 de foi la preţ de 1350 de lei fiecare (540 mii lei);

SRL „Olcriscom” (tabăra „CristianO” din Slobozia-Duşca): 1600 de foi la preţ de 1657 lei fiecare (2 mln 651 mii 200 de lei);

SRL „DIPO-CONSULTING” (tabăra „Floricica” din Vadul-lui-Vodă): 510 foi la preţ de 1493 lei fiecare (790 500 de lei);

SRL „Zâmbetul” (Tabăra „Zâmbetul din Vadul-lui-Vodă): 300 de foi la preţ de 1550 lei fiecare (447,900 lei).

În urma şedinţei de evaluare a ofertelor, toţi cei patru agenţi economici au fost descalificaţi şi comisia urmează să anunţe o nouă licitaţie. Motivul – trei ofertanţi nu întrunesc condiţiile stabilite în specificaţia tehnică, iar unul dintre ei nu a prezentat copia certificatului de înregistrare, care era o cerinţă obligatorie.

Dacă în anul 2017, autoritatea contractantă – Direcţia Educaţie Criuleni, a specificat schimburi a câte 10 zile în tururi a câte 100 – 250 de copii, pe perioada întregului sezon estival , alimentaţie de 5 ori pe zi cu norma calorică de minim 3500 kkal/zi, atunci în anul curent autoritatea contractantă – Consiliul raional Criuleni – a introdus cerinţe speciale. Printre acestea – câteva care par a fi scrise special pentru a favoriza un anumit agent economic.

IMG_0911
Cerinţele pentru aplicanţii din anul 2017

Conform fişei de date a achiziţiilor, ofertantul trebuie să aibă posibilitatea de a caza minim 400 de copii în tură, fiind solicitate patru ture în perioada 11.06 – 29.07. 2018. În plus, tabără trebuie să dispună de căsuţie capitale (nu din lemn), camere de 2-6 locuri, dotate cu duş şi lavoar interior, bazin amenajat cu filtre, terenuri de joacă, şi altele. Asemenea condiţii se regăsesc doar în tabăra „CristianO”. Comisia de evaluare a ofertelor nu a evaluat ofertele după preţ, chiar dacă în cerinţele înaintate antreprenorilor, la punctul 6 „Evluarea şi compararea ofertelor”, subpunctele 6.2, 6.3, şi la punctul 7 „Adjudecarea contractului”, 7.1 „Criteriul de evaluare pentru adjudecarea contractului” a indicat „cel mai mic preţ”, fără a indica şi alţi factori de evaluare.

IMG_0912
Specificaţii tehnice pentru aplicanţii din 2018

„Est-Curier” a solicitat preşedintelui raionului, care este şi conducătorul grupului de lucru pentru achiziţii, Veaceslav Burlac, să spună, de ce atunci, când a semnat cerinţele specificaţiei tehnice a indicat drept  criteriu de evaluare doar preţul, nu şi capacitatea taberei şi numărul de ture ca fiind obligatorii, dumnealui a spus că grupul de lucru a considerat specificaţiile tehnice ca fiind obligatorii. Întrebat, dacă comisia nu încearcă astfel să favorizeze un anumit operator economic, Burlac a spus că în regiune sunt mai mulţi agenţi economici, care au asemenea capacitate de cazare, cum ar fi taberele „CristianO”, „Camping”, alte două companii din Vadul-lui-Vodă, care pot presta servicii de asemenea capacitate. „Analizând situaţia, şi reieşind din faptul, că şi companiile din Vadul-lui–Vodă pot să ne ofere serviciile solicitate la licitaţie, eu nu cred că noi favorizăm un agent economic. Dacă aţi observat, noi nici n-am trecut la evaluarea ofertei din punct de vedere financiar. Reieşind din faptul că anul acesta avem o majorare a numărului de foi de odihnă, noi am şi mărit şi numărul de copii în ture”, a spus Burlac.

Referindu-se la faptul, de ce serviciile sunt solicitate până la finele lunii iulie, nu august, cum era în alţi ani, şi capacitatea mare a taberei solicitate Maria Boşcănean, membră a grupului de lucru şi şefă a secţiei economie a Consiliului raional Criuleni, a spus că ultimele ture – cele din august, nu sunt solicitate de părinţii copiilor, deoarece este perioada concediilor anuale şi, de regulă, aceştia îşi planifică vacanţe comune la mare sau se pregătesc de şcoală şi nu îi mai duc la tabere.

După procedura de deschidere a ofertelor, reprezentanţii participanţiilor la licitaţie şi-au arătat nemulţumirea de includerea cerinţei de 400 locuri minim. „”Dvs ştiţi că multe tabere sunt mai mici şi aţi inclus special această cerinţă” – spunea reprezentantul SRL „DIPO Consulting”. „Nu trebuia atunci să ne informaţi că veţi aprecia după cel mai mic preţ, dar după cerinţele acestea, pe care nu le-aţi declarat obligatorii. Cel mai bine să se facă parte dreaptă la toţi. Vrea operatorul 300 de foi, sau 400 de foi, daţi-i, ca să se dezvolte mai departe, pentru că plăteşte impozite în r. Criuleni. Noi tot în r. Criuleni plătim impozite, noi cerem 300 de foi, daţi-ne voie tuturor să ne dezvoltăm” – a fost opinia reprezentantei SRL „Zâmbetul”.

În datele deschise despre companiile din Republica Moldova, în calitate de număr de contact al companjiei „Olcriscom” SRL este arătat un număr de mobil, la care am decis să apelăm ca să întrebăm administratorul, dacă nu i se pare că specificaţiile tehnice pentru tabere ar favoriza compania pe care o conduce. Ne-a răspuns însă deputatul Oleg Ogor, care a spus că nu are nimic cu compania şi că ar fi trebuit să analizăm mai bine oferta, pe urmă să sunăm.

Fostul deputat liberal, actualmente neafiliat, Oleg Ogor, indică compania dată în declaraţia sa de avere şi interese, disponibilă pe pagina Autorităţii Naţionale de Integritate (https://declaratii.ani.md/Documents/cni/previewDocHas/id/4081) depusă la momentul accederii în funcţia de deputat, în 2016, unde indică calitatea de administrator al acesteia şi un salariu din această activitate. Portalul openmoney.md (http://openmoney.md/company/34:15094), arată că SRL „Olcriscom” a încheiat în anii 2015-2017 contracte cu instituţiile publice în valoare de 8 mln 679,186 mii lei, firma avându-l în calitate de unic fondator pe Oleg Ogor, iar în calitate de administrator pe Cristian Ogor.

Grupul de lucru a decis că va modifica specificaţiile tehnice şi va repeta licitaţia. În asemenea condiţii, copiii vor putea pleca la tabere începând cu 20 iunie.

S. Cernov

Completat: Conform Registrului de Stat al Achiziţiilor Publice  licitaţia următoarea va avea loc pe data de 12 iunie, 2018. Detalii despre ofertă găsiţi aici.

 

 

 

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button