Cifrele, chiar de sunt seci, valorează cât zeci de discursuri oficiale, când stai să faci curată socoteală între venit şi cheltuială.
În 2018, teoretic criulenenii ar trebui să trăiască mai bine. Conform bugetului aprobat recent vor primi cu aproximativ nouă milioane lei mai mult transferuri de la bugetul de stat. Adică vom continua să trăim din pomană, căci cca 130 mln lei acumulaţi în bugetul republican vor constitui 87 la sută din totalul resurselor generale ale bugetului raional. Veniturile proprii sunt planificate în descreştere faţă de 2017 cu cca 240 mii de lei şi ar trebui să ajungă la 11mln 450 mii lei – nici 10 la sută din necesităţi. Nu-i de mirare, or, banii îi aduc contribuabilii şi e suficient să treci dintrun capăt în altul al unei localităţi ca să-ţi dai seama că raionul nu are contribuabili suficienţi. Nu e vorba de evazori, ci de depopularea localităţilor.
Datele statistice pentru lunile ianuarie-septembrie 2017 denotă că toate întreprinderile industriale, inclusiv, mori, brutării, cariere, fabricile farmaceutice, etc. au fabricat produse ce constituie 0,9 % din totalul pe ţară. Producerea se răsfrânge nu doar asupra comerţului, dar şi a transportului. Parcursul mărfurilor realizat de întreprinderile de transport rutier a fost cu 56, 7 % mai mic decât în 2016, iar volumul mărfurilor transportate a constituit 2,7 mii tone, micşorându-se cu 30,8 % faţă de 2016. Numai numărul pasagerilor ce au apelat la serviciile transportului public s-a majorat cu 1,7 %. Probabil şi din contul persoanelor care îşi caută un loc de muncă. Or, de la 1 iulie până la 1 octombrie numărul şomerilor s-a completat cu 130 persoane. 459 şomeri oficial înregistraţi în această perioadă denotă o diminuare a disponibilizaţilor cu trei la sută faţă de aceiaşi perioadă a anului 2016.
Direcţia pentru statistică a raionului Criuleni comunicând despre situaţia social-economică a raionului Criuleni în perioada ianuarie-septembrie 2017 semnalează şi progrese: mortalitatea s-a redus cu opt la sută, iar divorţialitatea – cu 16, 8 la sută comparativ cu perioada de referinţă din 2016. A scăzut şi numărul naşterilor, căsătoriilor.
Majorările salariilor unor categorii de bugetari nu s-au răsfrânt substanţial asupra bugetelor lor familiale, dar au făcut un salt îmbucurător pentru media statistică. Astfel câştigul salarial mediu lunar nominal brut al unui angajat în trimestrul III 2017 a constituit 4978,9 lei , sporind faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 12,3%.
E. Chiriac
fotografie simbol