Joi, 23 februarie, întâlnirea cu răculeştenii a început la şcoală.
Două bibliotecare inimoase – Tatiana Golban şi Eugenia Burciu, au organizat şedinţa de educaţie mediatică, iniţiată de ele şi predată consătenilor lor, inclusiv elevilor din clasele superioare ale gimnaziului Răculeşti, în cadrul unui proiect de transformare a bibliotecilor publice în centre comunitare, finanţat de Fundaţia celui mai cunoscut IT-ist din lume – Bill Gates. Prin intermediul lor, al bibliotecarilor şi bibliotecilor, Bill Gates a ajuns în multe sate din Moldova…
Circa treizeci perechi de ochişori au fost atenţi la cele spuse de bibliotecare, pe parcursul mai multor şedinţe, la care au învăţat, după cum spun ei, interactiv şi ilustrat, care ar fi pericolele internetului pentru adolescenţi şi ce cod de condutită trebuie să adopte în comunicarea virtuală, cum deosebesc propaganda de informarea corectă, cum trebuie să arate o ştire, un interviu şi ce scopuri urmăresc materialele jurnalistice. Tot în cadrul acestor ateliere, din spusele bibliotecarilor, tinerii sunt îndemnaţi să încerce să şi producă ştiri, nu doar să fie consumatori.
Elevii sunt îndemnaţi să-mi pună întrebări, or, am fost invitată să le vorbesc despre cum e să fii jurnalist şi cum se face un ziar. Mai discutăm şi despre necesitatea în ziar a programelor TV, a horoscopului, despre sursele de finanţare a presei şi cum îşi pot da seama, dacă informaţiile apărute în mass-media sunt tendenţioase, sau dacă apariţia unei reclame politice în ziar înseamnă neapărat că acest ziar este „al cuiva”.
La recreaţie, în cabinetul metodic, o surprind pe directoarea Angela Burciu, alături de câteva colege. „Ne tragem puţin sufletul şi iar – în brazdă!”, mă anunţă doamna, care le predă elevilor istoria. O întreb, dacă numărul de elevi creşte sau descreşte, şi răspunde, cu satisfacţie, că la toamnă va avea cel puţin 20 de elevi în clasa întâi. Ca să fie mai clar, face şi o comparaţie cu satul vecin, Jevreni, care se vede din Gimnaziu peste lunca Răutului – acolo se nasc foarte puţini copii, spune directoarea…
Gimnaziul este ultima clădire la ieşirea din sat, aşa că îmi fac planuri să merg de-a lungul străzii principale până spre cealaltă ieşire şi să stau de vorbă cu oamenii.
Oleg – patriot al „Satului Nou”
Aproape de şcoală, câţiva bărbaţi în etate, discută despre acţiunile preşedintelui Dodon. De departe zăresc un bărbat, care pare grăbit, dar care opreşte din drumul său îndată ce-l salut. Se prezintă Oleg. Îl rog să–şi spună părerea despre cum e traiul în Răculeşti, de ce-ar mai avea nevoie oamenii de aici ca să aibă traiul decent. Îl mai întreb dacă e la curent cu deciziile pe care le adoptă consiliul local, dacă se interesează de ele. Oleg mă anunţă că nu este din Răculeşti, dar din „Satul Nou” şi nu prea ştie ce se face în Răculeşti. Dar, spune bărbatul, de la primărie aşteaptă iluminat stradal – una dintre promisiunile primarului, deocamdată nerealizată. Înşiră istoria locului numit de el „Satul Nou”, pe care şi-au construit tinerii de atunci, prin 1994-1996, case, au contribuit cu bani şi la sistemul de electrificare, şi la gazificare şi telefonizare. Acum e la curent că în sat se constuieşte sistem de canalizare, dar îşi exprimă nedumerirea de ce nu a început acesta de la „Satul Nou”, unde spune că sunt mai mulţi locuitori, decât în partea veche a satului Răculeşti, în care au mai rămas puţine gospodării locuite. Chiar dacă afirmă că nu prea cunoaşte ce decizii adoptă consiliul local, că merge la primărie rar, Oleg mă informează că primarul, totuşi, ţine sfat cu cetăţenii, ori de câte ori îi este solicitată atenţia. Şi dacă era 23 februarie, aflu că Oleg vine de la întâlnirea cu camarazii săi, cu care a serbat apartenenţa la oastea sovietică de cândva, dar cu că şi-au amintit mai mult de urgiile războiului din 1992 …
Îl întreb, ca să-mi fie clar, dacă este „Satul nou” parte din Bălăşeşti, şi aud o negaţie categorică, că ei, locuitorii, nu vor să fie numiţi Bălăşeşti. Ar mai fi de acord să fie Bălăşeştii Noi, sau „Satul Nou” … dar că și mare gâlceavă pe acest subiect nu este…
Stâlpi ciopliţi în piatră – moda a anilor postbelici
În Răculeşti nu este trotuar. Pietonii merg, de obicei, pe carosabil, mai cu seamă în zile cum sunt acelea din februarie, când zăpada topită a lăsat acostamentele netezite şi aparent prietenoase, dar dacă încerci să te fereşti din calea unei maşini, afli îndată ce „ospitalier” e glodul de la faţa locului – îţi cuprinde papucul cu toată dragostea…
Interesată cam de ce fotografiez porţile cu stâlpi masivi ciopliţi din patră, de care găsim cu prisosinţă în satele din apropierea sitului Orheiul Vechi, şi de care au mai rămas multe în Răculeşti, iese la poartă, gata de discuţie, Axenia Sclifos. Aflu de la ea, că înainte foarte mulţi gospodari aveau porţile cu asemenea stâlpi. Şi la casa ei au fost, doar că unul s-a răsturnat, fiind luat de puhoi în urma unei ploi mai mari. Nu l-au mai pus la loc, au făcut o poartă modernă. „Casa noastră e construită în anii 60, stâlpii de la poartă – prin 64, aşa era atunci moda”, – îşi aminteşte femeia. Acum spune că locuieşte cu o fiică, şi mai aflu că, de fapt, este o mamă şi bunică fericită – toţi cei patru copiii îi sunt în Moldova, cu excepţia unei nurori, că are opt nepoţi şi le înţelege tuturor graiul, spre deosebire de mulţi bunei din ţara noastră, care nu au limbă comună cu nepoţii. Mătuşa Axenia îmi spune că are toate condiţiile de trai – gaz, apă, inclusiv apă caldă în baie. „De-ar mai avea unde lucra tinerii aceştia!” – e răspunsul ei la întrebarea, de ce nu vin tinerii în sat, dacă condiţii parcă ar fi.
Din faţa porţii mătuşii Axenia se văd două case părăsite, pe jumătate risipite, de care n-au mai avut nevoie urmașii…
Biblioteca are „covoraş-transformer”
Clădirea primăriei Răculeşti este şi oficiu pentru mai multe servicii în sat. Câteva cabinete sunt ale angajaţilor primăriei, ale asistentului social şi poliţistului de sector. Tot aici îşi are sediu biblioteca publică. În partea dreaptă a clădirii câteva cabinete sunt ocupate de oficiul medicului de familie şi salile de lucru a două asistente medicale şi o infirmieră.
Biblioteca publică din Răculeşti îşi deschide uşile pentru vizitatori de la ora 11.30 şi le stă la dispoziţie până la 15.00. Tatiana Golban reuşeşte între timp să se deplaseze de la gimnaziu la primărie, or, tot ea deserveşte şi şcolarii, în biblioteca gimnaziului, la fel, pe jumătate de salariu. A lucrat cândva pe un salariu întreg, dar acum comuna e săracă, explică femeia norma redusă de muncă a bibliotecarilor publici din Răculești și Bălășești.
Prima care îi trece pragul – o şcolăriţă pe nume Sanda, în drum spre casă, trece pe la bilbiotecă. Îi cere bibliotecarei o carte despre lansarea şi existenţa căreia a auzit la televizor – se numeşte „Femeia alege”… La auzul titlului, zâmbim, or, ne dăm seama că nu e tocmai pentru vârsta ei. Văzându-ne în discuţie, feţiţa se retrage lângă un raft şi începe a răsfoi cărţile, poate a da de vreo una care să o captiveze. Aproape de ora 14.00 biblioteca se umple de elevi din clasele mai mari. Deşi încăperea nu este mare – puţin peste 30 metri pătraţi, bibliotecara spune, că uneori nu încap nici în picioare copiii. „Am numărat într-o zi – erau 18. Cei mai mari stăteau în faţa compiuterelor în două rânduri, câţiva la masa din colţ îşi făceau temele, iar aici în colţ, pe covor – cei mici se jucau de-a jocurile de masă. M-am gândit atunci că sunt cât o clasă de la şcoală” – se confesează doamna. Biblioteca abonează un ziar local şi două ziare naţionale, câteva reviste, pe care le solicită vizitatorii maturi.
O întreb dacă sunt solicitate enciclopediile. Tatiana Golban îmi spune, că cea mai solicitată este Enciclopedia Britanică, care, apropo, este prima de acest fel procurată în raion şi prima în grafie latină, apărută în biblioteca din sat. Discuţia noastră o întrerupe Maxim din cl. II, care a venit să-şi schimbe cartea. Tatiana deschide formularul copilului şi constată, că este un cititor foarte activ, care vine la bibliotecă peste o zi. Pentru că şi el, şi prietenul său Ionuţ sunt din clasele primare, copiii nu au acces liber la compiuter, ci doar cu ajutorul bibliotecarei. În schimb au acces liber la covor, jocuri şi la cărţi. Covorul este o invenţie a mai multor bibliotecare. Copiii se descalţă şi se fac comod într-un colţişor pe podea, unde pot face puzzle-uri, labirinturi, etc. Copiii i-au dat şi o denumire – „covoraşul-transformer”. Pentru că încăperea e mică şi numărul de locuri limitat, în perioada caldă a anului, vizitatorii mai mici ai bibliotecii îşi iau jocurile şi stau cu ele la mesele din holul primăriei. Cei mari vin la bibliotecă cu telefoanele sau tabletele, pentru că aici găsesc conexiune wi-fi.
Medicul vine o dată pe săptămână
În oficiul medicului de familie găsim două asistente medicale şi două paciente. Pe drumuri e glod, de aceea pacienţii, dacă nu au bahile, se desclaţă la intrare, să nu aducă murdărie în încăpere. În una dintre săli, care e cabinetul de proceduri, Angela Cîrlan administrează unei paciente o picurătoare. Le întreb, cum este traiul la Răculeşti. Angela Cîrlan răspunde că e foarte mare volumul de muncă. Este în profesie de 25 de ani. Remarc că este cald în încăpere, şi îmi spune că are mulţi pacienţi la picurători, şi trebuie să le asigure confortul termic. În decembrie şi ianuarie e mai mult de lucru, din cauza infecţiilor respiratorii acute. Şi în zilele când vine medicul de familie, la fel, e mai mult de lucru.
Raisa Buzgan, asistentă medicală deja de 40 de ani, ne spune că oficiul medicului de familie nu este conectat la apeduct, şi nici canalizare nu are. „Şi în 1977, când am venit la lucru, şi acum, avem lavoar de acesta, simplu, în care turnăm apă cu cana. Apeductul e lângă clădire, dar apa o aduce infirmiera cu căldarea”, spune dna Raisa. „Acum aduce apă din vale (de mai departe – n.a.). E iarna şi ţeava a îngheţat” – precizează asistenta Angela. Raisa Buzgan examinează o tânără, care spune că şi-a găsit de lucru la Chişinău şi că trebuie să prezinte certificatul de sănătate. Mediul de familie vine o dată în săptămână, şi atunci, spun femeile, e un număr foarte mare de oameni, de aceea se străduie să preexamineze, dacă e posibil, unii pacienţi, ca şi medicul să aibă un program mai eficient. De la 8.00 la 12.00, explică Angela Cîrlan, sunt orele de primire în cabinet, jumătate de oră – e pauza de prânz, apoi încă o oră de primire în cabinet, după care deplasarea pe sector, dacă sunt chemări, sau pentru proceduri la domiciliu. Întreb, dacă se nasc mulţi copii. „Avem 9 copii nou-născuţi şi trei gravide la evidenţă. Faţă de Jevreni, la noi mai sunt copii…”, concluzionează Angela Cîrlan.
Între timp pacienta de la picurătoare, pe nume Nina, îşi termină procedura şi intervine în vorbă. Confirmă şi ea bucuria că la Răculeşti se nasc, totuşi, mai mult cetăţeni, decât în satul vecin – așa îi spun rudele, care lucrează la grădiniță și la școală. O întreb, de ce, în opinia sa, tinerii evită să vină în sat. „La ce să lucreze tinerii? La pământ? Nu face… – spune răspicat femeia. – Totu-i ieftin! Să vă spun de mine: am udat cartofii cu aproape 5 lei cubul de apă, dar cartofii îi vând cu 3,5 lei. Ceapa se vinde cu 2 lei”. Îşi aminteşte că a fost cândva croitoreasă, acum susţine că nu ar avea clienţi şi nu-şi mai practică meseria. Femei care mai ştiu meseria, se angajează la Chişinău, la fabricile mai mari, în sat nu sunt oportunităţi. Din observaţiile femeii, peste hotare sunt plecaţi mulţi răculeşteni, dar, încă mai mulţi pleacă. „Azi avem la sat de toate – şi acel telefon, şi apă, şi gaz, dar unde să lucrăm ca să întreţinem aceste servicii?”, se întreabă dna Nina.
Locuri de muncă – doar „la pământ”
La staţia de autobuze – o femeie cu nepoţica. Remarc că este o bunică tânără şi-mi răspunde că nu e unica nepoată şi că merge la capitală, să participe la botezul următorului nepot, născut de fiică-sa, iar pe cea de lângă ea o dădăceşte aici, în sat, ca să-şi ajute astfel fata, care e ocupată cu pruncul. Apare o vecină grăbită, să-i transmită crâjmă pentru nou-născut. Le întreb cum e viaţa în satul lor. Îmi răspund, că acum li-s desfundate drumurile (tocmai s-a topit zăpada), iar de lucru au avut „când erau colhozurile”. „Treci încoace şi povesteşte, cum e viaţa la noi în sat!” – se adresează femeia unui bărbat, apropiat de staţie. Se prezintă „Măntăluţă”. „În toate satele e greu, avem pensia mică”, spune pensionarul, care zice că a lucrat 31 de ani în kolhoz și este remunerat cu 800 de lei pensie. Îi adresez şi dumnealui întrebarea, ce fac tinerii, de ce nu vin în sat. În opinia sa – pentru că nu este de lucru, iar creşterea cartofilor nu este rentabilă. Şi dânsul spune, că apa e scumpă, iar produsul final se vinde ieftin. Situaţia s-ar putea ameliora, dacă s-ar găsi un lider, să prelucreze pământul, spune pensionarul Măntăluţă, dar „unul vrea, dar altul nu vrea”, indică bărbatul asupra lipsei interesului faţă de cooperare şi agricultură modernă, care ar putea genera locuri de muncă.
În transportul care ne duce spre Criuleni – câţiva elevi din Răculeşti, merg la Criuleni la o sală de forţă. Spun că au câteva aparate şi la şcoala din sat, dar că sunt defectate.
Primarul: „Tinerii nu vin la Răculeşti şi nici în Moldova”
Primarul comunei, Vasile Frunza, are răspuns la majoritatea problemelor invocate de consăteni. Cu referire la iluminatul stradal în Satul Nou, ne-a spus că abia în anul 2016 compania de electrificare a schimbat pilonii şi liniile electrice în acea mahală, aşa că deja iluminatul poate fi instalat. Problema ar fi putut avea sorţ de izbândă, dacă anul trecut, la finele lui 2016, primăriile n-ar fi fost forţate să-şi reducă cheltuielile. Primăria Răculeşti a fost lipsită de transferuri de la bugetul de stat în valoare de 50 mii lei, bani care ar fi fost de ajuns pentru sistemul de iluminat stradal în Satul Nou, aşa cum e în Bălăşeşti şi Răculeşti.
Sistemul de canalizare a fost început în aşa fel, pentru a conecta în primul rând instituţiile publice – grădiniţa şi gimnaziul din Răculeşti. Următoarea etapă este construcţia staţiei de epurare. Proiectul este depus la Fondul Ecologic Naţional, în valoare de cca l mln lei. Când va fi gata, primarul nu poate spune, or, finanţarea întârzie, banii fiind aşteptaţi cu anii. La întrebarea, unde pot lucra răculeştenii, primarul ne informează, că a fost un investitor care a deschis în sat o linie de confecţii, pentru vreo 15 locuri de muncă, cu posibilitatea să se extindă, dar că nu a avut pe cine angaja, aşa că doi ani în urmă antreprenorul şi-a sistat activitatea. Dacă va mai apărea vreo unul, spune primarul, avem încăperi, le putem oferi, cu condiția că va găsi muncitori. În schimb, vreo zece locuitori sunt angajaţi la o fabrică de cablaje, antreprenorul le pune la dispoziţie transport. La întrebarea, de ce nu vin tinerii la Răculeşti, Vasile Frunza răspunde, că e aceeaşi cauză, de ce nu vin tinerii în Moldova. Ca şi consătenii săi, primarul se bucură că în 2017 şi în 2018 numărul de copii care vin la grădiniţă este în creştere. „Comparativ cu Jevreni, la noi e mai bine cu natalitatea” – spune primarul, într-un glas cu oameniii din sat. „Avem o cerere de la un cetăţean din sat, care vrea să ia în arendă centrul de tineret, în care să organizeze discotecă, sală de forţă, sală de gimnastică. Vom anunţa licitaţie, sperăm să avem succes” – încheie discuţia Vasile Frunza.
Svetlana Cernov
Fotografii de autor
