CriuleniSocial

De trei ani, „Vatra Morilor” aduce schimbarea în localitățile constituente

Grupul de Acțiune Locală „Vatra Morilor” din r. Criuleni împlinește 3 ani de activitate, pe data de 3 mai 2025. Cele cinci primării care și-au unit forțele ca să constituie structura au urmat, până la înregistrarea ei, ședințe de inițiere, instruiri și pregătirea pachetului de documente pe parcursul a opt luni, ca să fie într-un final printre primele 30 de GAL (Grupuri de Acțiune Locală) înființate în țară.

Mai multe detalii aflăm de la Mariana Vrăjitorul, directoare executivă a GAL „Vatra Morilor”, funcție pe care o îndeplinește din august 2024.

–  Stimată doamnă Mariana Vrăjitoru, sunteți de la bun început implicată în această activitate regională. Ce ați reușit pe parcursul acestor trei ani?

Mariana Vrăjitoru, directoare executivă a GAL „Vatra Morilor”

-M-am implicat de la bun început, o perioadă am fost și membră a comisiei de cenzori, și pot să spun că a fost o inițiativă benefică care are impact regional. Reușim să implementăm proiecte în 5 unități administrativ teritoriale din care fac parte 8 localități. La moment GAL întrunește 19 membri, reprezentanți ai administrațiilor publice locale, agenților economici și asociații de cetățeni. Activitatea GAL-ui este orientată spre trei sectoare: public, civic și antreprenorial. Conform regulamentului, fiecare din cele trei sectoare nu poate depăși 49% din totalul membrilor cu putere de decizie în GAL. La noi, din 19 membri, avem 5 membri din domeniul public (primăriile), 7 membri din domeniul privat (agenți economici), 7 membri reprezentanți ai sectorului civic.

-Care a fost primul proiect la care a aplicat „Vatra Morilor”?

-Majoritatea GAL-lor din Republica Moldova beneficiază de finanțare din cadrul programului „Leader”, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) prin Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură. Primele 12 proiecte au fost implementate în anul 2022, 10 proiecte – în 2023, 13 proiecte – în 2024, iar pentru 2025 avem aprobate de către AIPA 10 dosare. Paralel, în 2023, am participat la apelul lansat de „Solidarity Fund”, care a finanțat 7 proiecte, dintre care 5 în sectorul antreprenorial, câte unul în sectorul public și civic. Valoarea celor 7 proiecte a depășit 500 mii lei.

-În opinia Dvs, este GAL un instrument eficient de dezvoltare a localităților?

– Cu siguranță! Este un instrument foarte eficient pentru dezvoltarea localităților rurale, dat fiind faptul că organele de administrare ale acestora sunt mai aproape de necesitățile reale ale oamenilor și putem să le oferim oportunitățile de rezolvare a problemelor, de dezvoltare. Prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală se creează locuri de muncă, se dezvoltă spațiile sociale, se creează condiții pentru persoane de orice vârstă. Colaborăm eficient cu reprezentanții APL, care sunt reprezentanții locuitorilor și, cu siguranță, impactul GAL-lor în viitor va fi mai mare. Pentru asta vom căuta să extindem sursele de finanțare, să nu ne bazăm doar pe programul „Leader”, care este și de asigurare a durabilității GAL-lor.

-Dar care a fost contribuția programului „Leader” până acum, în acești trei ani?

-Pentru a beneficia de sumele de durabilitate, procedura este următoare: se prezintă o cerere de finanțare către AIPA; în baza strategiei de dezvoltare locală se selectează câteva măsuri care sunt propuse spre finanțare. Noi aplicăm la AIPA ca la un concurs, nu avem o finanțare garantată. Este important ca noi să avem o strategie de dezvoltare durabilă a teritoriului, valabilă cel puțin doi ani, pentru că finanțarea se aprobă pentru doi ani de activitate în baza acestei strategii. Suma pe care o solicităm o dată la doi ani include cheltuieli administrative (salarii, întreținere, birotică) și devizul pe măsuri de finanțare, pentru proiecte. În 2022-23 am beneficiat de circa 4,9 mln lei. Din acești bani au fost finanțate 22 de proiecte din toate cele 3 sectoare. În 2024-2025, la fel, am primit circa 4,9 mln lei, repartizați în mod egal pentru doi ani de activitate. Câteva proiecte inițiate în 2024 le mai avem în derulare.

-Unde văd cetățenii acești bani?

-De exemplu, în 2022-2023 primăria Ișnovăț  a implementat un proiect de amenajare a unui centru multifuncțional sportiv. Valoarea totală a proiectului a fost de 450 mii de lei, dintre care 200 de mii au venit din partea AIPA, ceilalți – cofinanțare din bugetul APL. Primăria Hârtopul Mare, în 2022, a eficientizat energetic clădirea primăriei, a realizat și o porțiune de iluminat stradal. Gospodăriile țărănești au folosit banii pentru a procura echipamente agricole. Asociațiile obștești au amenajat spații de agrement pentru copii. Așa a fost la Hârtopul Mic, unde proiectul a fost elaborat de  AO „Acționăm pentru dezvoltare”. Tot ei au mobilat cu echipament cantina socială din sat. La Ișnovăț, aplicantă a fost Asociația Părinților și Pedagogilor „Timpul Nostru”, care a dotat o clasă cu mobilier și tehnică digitală.  La Miclești din proiect s-a schimbat acoperișul la grădiniță, au mai aplicat și la managementul deșeurilor (pentru procurarea pubelelor la gospodăriile individuale).

-Care este suma maximă pe care o poate solicita un aplicant și ce contribuție trebuie să depună?

-Suma minimă de finanțare per proiect este 40 de mii, suma maximă – 200 de mii. Dacă se încheie parteneriate, AIPA poate oferi 300 de mii per proiect. De exemplu, primăria Ișnovăț a aplicat la proiectul de eficientizare energetică a grădiniței în parteneriat cu AO „Primii pași spre viitor” ca să obținem mai mulți bani. Fiecare aplicant trebuie să depună și el o contribuție minimă. Asociațiile obștești contribuie cu 15%, APL-le – cu 20% și agenții economici – cu minim 40%. Dacă agentul economic cere 200 de mii, el trebuie să aibă 80 de mii. Mai sunt aspecte legate de TVA, dar le clarificăm la consultările individuale.

-Dacă nu este consumată suma finanțării pentru un an, ce se întâmplă cu banii?

-În așa caz mai lansăm un apel de proiecte, mai finanțăm câteva, în limita resurselor disponibile.

-Prind cetățenii gustul acestor mici finanțări?

-Noi organizăm regulat sesiuni de informare în primăriile membre. Ne străduim să informăm cât mai mulți agenți economici. Unii sunt sceptici, alții percep finanțarea asta ca pe o datorie la bancă, sau le mai este și frică, de aceea mergem cu informarea.

-Ce alte activități mai aveți dreptul să organizeze un GAL, în afară de a împărți și a gestiona proiecte?

-Avem dreptul și chiar avem buget să organizăm cursuri și diferite sesiuni de instruire pentru membri sau pentru echipă. Una dintre ultimele activități s-a referit la scrierea și managementul proiectelor, pe care am organizat-o în colaborare cu o asociație obștească. Acum căutăm să stabilim relații cu asociații similare din România, pentru că ne dorim să găsim surse de finanțare și din altă parte, sperăm să accesăm fonduri europene, în parteneriat cu colegi de peste Prut.

-În acești trei ani de activitate, a crescut interesul potențialilor membri  față de aderarea la GAL?

-Da, am primit câteva apeluri de la Zăicana, Onițcani, Rîșcova și noi chiar intenționăm să ne extindem aria de activitate. Una din condițiile de creare a unui GAL este ca teritoriul acestuia să fie constituit în baza a cel puțin 10 mii de locuitori. Acum, în urma recensământului din 2024, s-a dovedit că de la 13 mii de oameni, pe teritoriul GAL, am ajuns aproape de limită – la 10 500 de locuitori. De aceea cumva suntem impuși să mai extindem teritoriul, suntem dispuși să căutăm noi membri. Deja anul acesta sau la anul viitor, vedem după resursele disponibile.

-Care este modalitatea de aderare la GAL?

-Orice APL poate să prezinte o cerere de aderare la GAL, aceasta se analizează în consiliul de administrație, se organizează consultări publice și ulterior se adoptă o decizie în cadrul adunării generale a GAL, cine este acceptat. Puterea de decizie aparține organelor de administrare.

-Cum se administrează un GAL?

-Organele de administrare în GAL sunt consiliul de administrare (7 membri), comitetul de selectare (9 membri) și adunarea generală (19 membri). Președintele GAL „Vatra Morilor” este dl Ion Plămădeală, primarul s. Izbiște, care este și membru al consiliului de administrație. Ca să se evite conflicte de interese, în cazul în care cineva din membrii organelor de administrare sunt și aplicanți la proiecte, ei se abțin de la vot în timpul selectării. În fiecare din consilii sunt reprezentanți ai celor trei sectoare. GAL este o structură apolitică care se autoadministrează absolut autonom.

-Granturile se dau pentru orice sau sunt anumite direcții?

-Se finanțează pe așa numitele „măsuri”. Măsurile sunt selectate din strategia noastră de dezvoltare. AIPA finanțează aceste măsuri. De exemplu, în 2024-25, unele din cele 8 măsuri de sprijin au fost „Susținerea strat-up-urilor și inițiativelor de antreprenoriat social”, sau „Susținerea afacerilor orientate spre procesarea materiei prime, ambalare și export”, sau „Revitalizarea și modernizarea infrastructurii educaționale și acces la educație de calitate”, măsuri la care pot aplica primăriile, măsuri de eficiență energetică, dezvoltare de servicii publice și multe altele.

-Ce mesaj ați avea către cei care au rezerve față de un Grup de Acțiune Locală, nu înțeleg cum funcționează, nu văd beneficiile?

-În general, am un mesaj către oameni: să acționeze! Să depășească fricile, să consulte legislația în vigoare, să studieze, să caute informația necesară și să acționeze! Oricând viața ta poate lua o altă întorsătură, e necesar să faci pasul și să acționezi! Noi avem sesiuni de informare în localitățile GAL-ului, cei care au nevoie, ne pot contacta telefonic. În a doua jumătate a anului 2025 vom deschide o pagină web a GAL „Vatra Morilor” și acolo oricine va putea găsi toată informația relevantă cu referire la oportunitățile ce le putem oferi. Depășiți frica, stabiliți scopuri și faceți pași!

-De unde vine denumirea „Vatra Morilor”?

-La momentul creării GAL-lui, am încercat ca denumirea să coreleze cu zona noastră. Eu nu sunt din aceste părți, dar alți membri, băștinași de aici, spuneau că în aceste sate pe vremuri erau localizate mai multe mori de vânt. De la istoria zonei, am creat și această denumire.

Pentru conformitate, S. Cernov

Proiect de amenajare a cantinei școlare cu mobilier, implementat de AO „Acționăm pentru Dezvoltare”, com. Hîrtopul Mare, anul 2024.
SRL „Borisson Agro”, s. Izbște, a obținut finanțare pentru achiziționarea unui echipament agricol, 2024.
Proiect realizat  de APL com. Miclești – crearea unui spațiu de joacă în comunitate.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Vezi și
Close
Back to top button