În perioada 21 – 27 octombrie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 794,8 milioane lei, echivalentul a 2,5 bugete anuale ale r.aionului Criuleni.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 30,7 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control cu 107,8%, comunică Serviciul Vamal RM.
Totodată, în perioada 21 – 27 octombrie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de circa 26,65 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,4% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 646 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 76 992 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 17 972 și, respectiv, 13 911 traversări.