„Informăm că în perioada 07-11 august a fost înregistrat un caz de toxiinfecție alimentară de grup în rândul beneficiarilor sanatoriului din satul Hârjauca, raionul Călărași, cu implicarea în procesul epidemic a 29 de persoane aflate la tratament în perioada respectivă”, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică
Bolnavii, care s-au adresat la medicii din sanatoriu, prezentau febră, slăbiciuni generale, greață, tremor și diaree frecventă.
„S-a stabilit diagnosticul primar ”enterită acută”. În cadrul anchetei epidemiologice, s-a constatat că pacienții s-au alimentat la cantina sanatoriului, consumând gulaș din carne, fileu de găină și biftec copt. La 17 dintre pacienții examinați bacteriologic s-a depistat Salmonella enteriditis” precizează ANSP.
Ancheta epidemiologică a cazului continuă.
În context, în scopul prevenirii riscurilor pentru sănătate, Agenția Națională pentru Sănătate Publică vine cu următoarele recomandări ce țin de:
1. Respectarea regulilor de igienă și curățenie:
2. Păstrarea corectă a alimentelor gătite și cele crude:
• Separați carnea crudă și fructele de mare de celelalte alimente.
• Folosiți echipamente și ustensile separate (cum ar fi cuțitele și tocătoarele) pentru manipularea alimentelor crude.
• Depozitați alimentele în cutii pentru a evita contactul dintre alimentele crude și cele preparate.
3. Respectarea condițiilor și temperaturilor optimale în timpul preparării bucatelor:
• Gătiți alimentele cât mai bine, în special carnea, ouăle și fructele de mare.
• Supele, ciorbele și tocănițele trebuie fierte pentru a vă asigura că au atins 70 ℃.
• Reîncălziți alimentele gătite la o temperatură cât mai mare, preferabil peste 60℃.
4. Respectarea regulilor de păstrare a produselor alimentare:
• Nu lăsați alimentele gătite la temperatura camerei mai mult de 2 ore.
• Refrigerați imediat alimentele gătite sau perisabile (de preferat sub 5℃).
• Păstrați alimentele gătite la temperatura de peste 60℃ înainte de a fi servite.
• Nu păstrați alimentele timp îndelungat, nici chiar în frigider.
• Nu decongelați alimentele la temperatura camerei.
• Nu folosiți alimentele după data de expirare a acestora.
• A folosi apa și materia primă sigure.
În cazul apariției semnelor clinice de boli diareice acute (BDA) nu se permite auto-tratamentul, mai ales când aceste simptome se dezvoltă la copii, ci de recomandă consultarea de urgență a medicului de familie.