Opinii & Editorial

Suntem tineri, dar cu atribuții pe care nu ar fi trebuit să ni le asumăm

Astăzi, 12 August, este Ziua Internațională a Tineretului. În anul 2021, în Republica Moldova erau 670,9 mii de tineri cu vârsta 14-34 ani, adică 25,8% din totalul populației.

Oare câți din 670,9 mii sunt în țară și știu despre această zi?

Avem preocupări, pe care nu ar fi trebuit să ni le asumăm. Aici nu este vorba despre tinerii care se plâng de inflație, dar îi găsești în cluburi în fiecare zi. E vorba despre tânărul abia căsătorit care trebuie să caute încă un job pentru a întreține familia, e vorba despre tinerii care au devenit voluntari pentru refugiații din Ucraina. E vorba despre tinerii care pleacă și se întorc doar când găsesc câteva săptămâni ca să se ”odihnească” acasă. Și atunci când se întorc își amintesc de ce au plecat.

Noi, cei din generațiile Y și Z, ar fi trebuit să ne bucurăm până în prezent de inovații(sunt tineri în Republica Moldova care construiesc drone, care ajung inclusiv și prin intermediul ”Crucii Roșii” pe toate continentele), dar când ne strângem la masă cu prietenii discutăm cu ce ne vom încălzi la iarnă și cât costă consultările medicale.

Ar fi păcat să ne plângem că avem o viață grea, pentru că suntem tineri și nu avem dreptul la griji și nevoi. O singură rungăminte avem, nu ne lăsați să călcăm strâmb și cu frica de ziua de mâine.

*****

Dacă încă sunteți în căutarea unei profesii sau doriți să aflați mai multe despre alte meserii, vă îndemnăm să asculați cele 7 episoade din podcastul „Curierul Carierelor”:

A. Șoimu

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button