Asociţia “Promo-Lex” a difuzat astăzi o declaraţie, prin care îşi exprimă regretul privind declaraţia Prim-ministrei Natalia Gavriliţa, făcută ieri, 26 ianuarie, 2022, în cadrul unei conferinţe de presă, privind presupusul interes al Republicii Moldova în reluarea importului de fier vechi pentru uzina metalurgică din Râbnița în condițiile evitării abordării problemelor și a cazurilor grave de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană.
În cadrul conferinței de presă din 26.01.2021 Natalia Gavriliță a confirmat că Guvernul Republicii Moldova a solicitat Comisiei Europene revizuirea deciziei privind suspendarea exportului de fier vechi spre Uzina Metalurgică din or. Rîbnița.
Juriştii Asociaţiei “Promo-Lex” îşi exprimă nedumerirea şi îngrijorarea “privind transparența deciziilor adoptate și eventual existența unui proces paralel de negocieri, atunci când vine vorba despre alimentarea sistemului economic din stânga Nistrului. Or, este evident că profiturile uzinei din or. Rîbnița sunt defalcate în mare măsură pentru un regim care continua violarea gravă și ostentativă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Ne arătăm îngrijorați de faptul că în pofida insistenței și a numeroaselor noastre atenționări și demersuri, autoritățile constituționale ale R.Moldova continua să nu sesizeze instituțiile europene și partenerii R.Moldova, în aceiași măsură în care se fac demersurile pentru garantarea activității economice a unor instituții din stânga Nistrului.”, se arată în Declaraţie.
Potrivit autorilor declaraţiei, Guvernul RM ar fi trebuit să condiţioneze reluarea importului de fier vechi cu cererea de a fi respectate drepturile omului în regiunea transnistreană, amintind, în acest sens, că sunt numeroase cazuri de încălcare a drepturilor cetăţenilor, la care Guvernul nu a reacţionat la fel de insistent. E vorba de cazul tânărului A. Glijin, deţinut ilegal în închisoare mai mult de un an, de violarea dreptului la proprietate a deţinătorilor de terenuri în r. Dubăsari, dar şi alte abuzuri ale autorităţilor neconstituţionale.
Natalia Gavriliţa, la conferinţa de presă numită, a confirmat pentru reporterii portalului zonadesecuritate.md, care monitorizează acest subiect, că Guvernul Republicii Moldova a solicitat deja Comisiei Europene să permită aducerea în Republica Moldova a deșeurilor de fier vechi, asumându-și că vor fi respectate toate cerințele impuse de UE, printre care, capacitatea necesară pentru a le gestiona în mod durabil și realizarea unui audit independent al întreprinderii la care vor merge deșeurile. Dna Prim-Ministră a menționat că a acționat în interesul investitorilor care intenționează să activeze în partea dreaptă a Nistrului, deși nu a exemplificat în ce măsură importul de fier vechi în regiunea transnistreană va dezvolta ramura metalurgică în teritoriul controlat de autoritățile constituționale.