După cum explica autorul în faţa unei săli pline de oameni, în Casa de Cultură din sat, elixirul este o băutură tămăduitoare, dătătoare de viaţă şi de aceea a asociat-o cu procesul de învăţământ, cu cunoştinţele şi competenţele.
A început a scrie în pandemie, atunci când a fost impusă izolarea şi când brusc profesorul neobosit a căpătat timp pentru ceea ce i se părea de neatins – scrierea unei cărţi.
”M-am refugiat la masă şi am deschis lacătul depozitului cu amintiri înmagazinate de-o viaţă. Și aşa a început!” – descrie Mircea Znagovanu procesul de creaţie.
Drept obiectiv majorşi-a pus elucidarea procesului educaţional în unitatea de învăţământ Jevreni, care de-a lungul existenţei sale, din anii 1800 până la începutul sec. 21, 129 de ani, şi-a schimbat de mai multe ori statutul, cel actual fiind de gimnaziu. Tot aici şi-a propus să ilustreze condiţiile de viaţă a pedagogilor în perioadele
ţariste, interbelică, tăvălugul sovietic şi războiul, perioada foametei şi perioada socialistă. Profesorul Mircea Dumitru a considerat de cuviinţă să elucideze nu doar condiţiile de trai ale profesorilor, felul în care elevii asimilau cunoştinţele, dar şi să lase în carte amintiri despre valurile de deportări din 1940 şi 1949, în care au avut de suferit şi profesori, să adune în carte numele primei promoţii de absolvenţi ai şcolii de patru clase de după război,
în 1945, și multe alte amănunte nu doar despre școală, dar și despre viața în ansamblu a satului.
Prefaţa cărţii „Școala din Jevreni – elixir de înţelepciune”, apărută în 300 de exemplare, a fost semnată de fostul elev al autorului, istoricul şi savantul Alexandru Valeriu Moraru, şef de secţie la Biblioteca Municipală Centrală „B.P. Hașdeu” din Chişinău, care la fel îşi trage rădăcinile din Jevreni. „Ne-am schimbat cu locul… Aici el m-a şcolit pe mine, m-a ghidat să nu fac ceva sovietic, dar ceva românesc, frumos!”, spunea Mircea Znagovanu despre colaborarea cu profesorul Moraru.
„Am fost printre primii cititori ai acestei cărţi, în variantă electronică, pentru că dl Mircea Znagovanu mi-a solicitat să scriu o prefaţă. Este nu doar o responsabilitate, dar şi o onoare, fapt pentru care îi mulţumesc autorului, să fie sănătos, la mulţi ani! De fiecare dată când apare o carte nouă, este un eveniment, indiferent la ce subiect este această carte. Astăzi Dvs participaţi la botezul unei cărţi, autorul căreia a intrat în miezul problemei destul de bine şi destul de serios. Nu s-a mai scris nici o carte dedicată învăţământului din satul nostru. Am scris eu câteva articole în ziare, reviste, enciclopedie, dar această carte este o sinteză a informaţiilor adunate foarte minuţios şi aranjate într-o structură bine gândită, inclusiv cronologic, şi vreau să afirm că nu este numai bine documentată din punct de vedere arhivistic şi statistic, dar prezintă interes foarte mare pentru cititori. Aici o să găsiţi nişte lucruri pe care nu le veţi găsi niciodată în alte ziare sau reviste. Nu-mi rămâne decât să-i mulţumesc autorului
pentru acest volum preţios şi am făcut deja solicitarea să ne acorde câteva volume pentru biblioteca la care sunt acum în serviciu. 300 de exemplare este un tiraj mic, dar sănătate autorului, ca să revină peste câţiva ani să scoată a doua ediţie, care ar putea fi o contribuţie şi mai grea pentru domeniul informaţional şi pedagogic. Felicitări autorului şi celor care au pus umărul la acest volum, îngrijit şi din punct de vedere poligrafic, este bine ilustrat. Este un efort mare să scoţi o carte, dar o carte bună solicită un efort şi mai mare, şi din punct de vedere financiar. Este o carte necesară şi ar fi bine ca acest volum să fie în fiecare familie, în fiecare bibliotecă şcolară, şi biblioteca raionului Criuleni. Felicitări din toată Inima!” – spunea Alexandru Moraru.
Evenimentul de lansare propriu zis a fost precedat de către un concert susţinut de colectivele artistice de la casa de cultură, ansamblurile folclorice „Ţărăncuţa” şi „Pandurii”, de interpreţii născuţi la Jevreni, Ina Castraveţ, Adrian Panfilii şi Alexei Racu, precum şi de mici steluţe în devenire, elevele gimnaziului din sat.
Alături de autorul Mircea Znagovanu era şi familia dumisale, și fiul Marian Znagovanu. Deşi la distanţă mare, graţie tehnologiilor, alături i-a fost şi fiul Ghenadie, care a urmărit evenimentul din Franţa, prin internet, ajutat de rudele din sală.