Social

56 luni și 75.9 milioane de euro pentru construcția unui nou penitenciar

Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS) va gestiona construcția noului penitenciar din municipiul Chișinău.

Ratificarea unui Acord de proiect dintre Ministerul Justiției și UNOPS  semnat la 15 ianuarie 2025 a fost examinată de membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, comunică  Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Astfel, UNOPS va desfășura procedura de achiziții, respectând procedurile Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, va gestiona contractele cu compania de construcții și cea care va efectua controlul de autor.

La fel, Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect va efectua supravegherea tehnică a construcției, va asigura managementul calității și va asista Ministerul Justiției în efortul de atragere a surselor de finanțare sub formă de grant.

Contribuția Oficiului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect va consta în experiența acestuia în ceea ce privește construcția de obiective complexe, proceduri eficiente de achiziții publice, managementul riscurilor și gestionarea optimă a proiectelor de infrastructură.

Durata proiectului va fi de aproximativ 56 de luni, timp în care ar urma să fie construită instituția de detenție.

Noul penitenciar din municipiul Chișinău va fi construit în apropiere de comuna Bubuieci și va avea o capacitate de peste 1 000 de locuri.

Instituția de detenție va avea statut de izolator de urmărire penală și va înlocui actualul Penitenciar nr. 13. Inițial, costul estimat al proiectului era de 56.8 milioane de euro, suma fiind constituită atât din bani alocați sub formă de grant și de împrumut, cât și din contribuția Guvernului.

Ulterior, conform devizului de cheltuieli actualizat în anul 2023, suma s-a majorat până la 75.9 milioane de euro.

Proiectul de lege urmează să fie examinat în ședința plenară a Parlamentului.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button