CriuleniCulturalEst-Curier

(Video) „Vom umbla din casă-n casă, Leru-i ler, doar la cei care ne lasă…”

Festivalul „V-am ura, v-am tot ura…”, care în acest an a avut statut de concurs, a adunat în casa de cultură recent renovată, din Slobozia Duşca, amatorii de folclor din localitate şi regiune.

cucosul
„Nemurelile” din Slobozia Duşca prezintă Cucoşul

 

Fiecare din cele opt colective, care şi-au anunţat intenţia să participe, au avut de prezentat un program de 15 min, care să includă colinde specifice locului, urătură în ceată bărbătească şi un obicei. Spectacolul a debutat cu colinda „Chiraleisa-i, Doamne!” interpretată de formaţia bărbătească „La vatra satului” din Dubăsarii Vechi, condusă de Vasile Cociu. A urmat formaţia „Răzăşana” din Drăsliceni, condusă de Ludmila Cantaragiu. Interpreţii au rugat Mântuitorul „La copii le umple sacul, La părinţi, iartă păcatul”, iar drept cel mai vechi obicei a fost prezentat jocul cu măşti, care semnifică izgonirea duhurilor rele”din casa gazdelor”. „Vom umbla din casă-n casă, Leru-i ler, Doar la cei care ne lasă” – au declarat membrii formaţiei „Stejăreii”, conduşi de Silvia Ciorbă, din Cruglic, care, de alt fel, au prezentat şi obiceiul cu măşti. „Pe cărarea şerpuită” a venit şi a intrat în scenă formaţia de bărbaţi din Boşcana „Cavalerii Armoniei”, a cărei conducătoare este Valentina Vîntu.

img_7688
Colaci de la Aurelia Rotaru şi Andrei Istrati pentru ansamblul din Cruglic – „Stejăreii”

Şi colindele, şi urătura acestei formaţii au plăcut publicului, iar tinerii au improvizat în scenă şi un moment mai modern – o combinaţie de rap şi folclor, apreciat, desigur, de generaţia lor cu multe aplauze. A urmat ansamblul „Măleanca” de la Bălăbăneşti, conducătoare Alina Orbu, care mereu a demonstrat că vocile cizelate ale artistelor fac spectacol în orice împrejurare. Seara a continuat cu evoluţia elevată a ansamblului folcloric „Şezătoare” din Criuleni, cu o urătură inedită – „Morarul” şi cu „Bună seara, să trăiţi!” şi Capra de la Criuleni. Momentele hazlii în interpretarea soliştilor Elena Sclifos, Larisa Breanic şi Veaceslav Pavlov au fost răsplătite cu multe aplauze, iar juriul a calificat evoluarea „Şezătorii” cu locul III şi premiul de 1000 de lei. A urmat ansamblul folcloric „Şoimanii” de la Ratuş, condus de Petru Chetruşcă. „Să vă fie de bine cu naşterea Domnului!” a fost mesajul lor. În calitate de obicei, rătuşenenii au ales să prezinte „Cerbul”, un târg improvzat între Ion Chircu (vânzător) şi Petru Chetruşcă (cumpărător), iar spectatorii au aflat, din replicile lor, că „cerbul nu se potcoveşte”, iar acel ce era adus la târg „s-a săturat de ogrinji” şi de sărbători preferă colaci şi în loc de apă de izvor „o ţârică de ţuică sau coca-cola”. „Şoimanii”, și de această dată, au făcut spectacol demn de cele mai mari săli, măiestira lor artistică fiind apreciată şi cunoscută şi  peste graniţele ţării noastre. Juriul a apreciat spectacolul lor cu locul II şi premiul de 1500 de lei.

Finalul spectacolului folcloric „V-am ura, v-am tot ura…” a fost lăsat gazdelor evenimentului – ansamblului folcloric „Nemurelile” de la casa de cultură Slobozia Duşca, a cărei director artistic, de ceva timp, a devenit Claudia Şerşun, ex-şefa Secţiei cultură şi turism Criuleni. După colinde şi urătură, în scenă şi-a făcut apariţia coregraful Ruslan Sitişco, deghizat în Cucoş, despre care „stăpânii” au spus că a înconjurat Uniunea Europeană. Artiştii au improvizat, ca şi colegii lor, un târg, iar spectatorii au aflat câţi bani a câştigat cucoşul şi cum a reparat cu ei „coştireaţa sa”, adică casa de cultură, ce a învăţat peste hotare şi ce obiceiuri a mai împrumutat, umblând prin străini.

Evoluţia slobozienilor a încheiat spectacolul pe o undă veselă, iar juriul – Diana Văluţă, Diana Decuseară, Valentina Bobeico, Iurie Andriuţa şi Sergiu Istrati – au decis că lor le revine Premiul Mare de 2000 de lei şi diploma de gradul I.

„A fost un concert de suflet. Toate colectivele s-au prezentat la un nivel foarte înalt. La noi la Cruglic cele mai autentice colinde sunt „Cruce sfântă” şi „Domn, domn să-nălţăm”, astăzi am cântat însă „Noi umblăm şi colindăm” şi „Trei crai de la răsărit”, care tot se cântă la noi în sat. Organizarea a fost bună, vrem şi la alte ediţii să auzim colinde şi mai autentice” – a spus Liuba Cucu din Cruglic. Petru Chetruşcă, directorul casei de cultură din Ratuş, a fost de părerea că „Primul trebuia să fie Ratuşul, pentru că urături ca ale noastre n-a avut nimeni, şi colindele au fost cele mai tradiţionale şi conform regulamentului. Consider că programul nostru a fost de locul I”. „Am fost mult timp peste hotarele ţării şi nu prea am văzut concertele. Cel de azi mi-a plăcut mult şi cred că voi veni mai des, de acum încolo” – a spus un localnic, pe nume Valeriu. „A fost un concert extraordinar, eu vin mai des la concerte, pentru că am nepoţi care cântă şi dansează, dar seara de azi a fost deosebită. Mulţumim tuturor artiştilor” – a spus dna Tamara, o spectatoare. „Tare mult mi-a plăcut Cucoşul! Păcat că nu au venit mai mulţi slobozieni!”, a fost opinia dnei Eugenia, o altă spectatoare.

În sală se aflau şi partenerii din stânga Nistrului, împreună cu care Primăria Slobozia Duşca a scris şi înaintat proiectul de renovare a acestui edificiu –  Alexandr Petcov, liderul unei asociaţii obşteşti din s. Nezavertailovka, raionul Slobozia, căruia primarul i-a înmânat o diplomă. „Sunt bucuros să mă aflu în această sală minunată, cu aceşti oameni minunaţi, cu inimi atât de curate. Vă iubesc pe toţi!”, a spus Petcov. Primăria Slobozia Duşca a pregătiti pentru fiecare colectiv participant diplome şi câte un plic cu „sămânţă de bani”, înmânat acestora, împreună cu colacii, de către moderatorii serei, în rol de gazde – Aurelia Rotaru, specialistă la secţia cultură, şi Andrei Istrati, directorul casei de cultură Slobozia Duşca. Diplomele şi premiile Consiliului raional şi Secţiei cultură şi turism au fost înmânate colectivelor care, în opinia juriului, au respectat cel mai bine regulamentul concursului şi au avut o prestaţie de excepţie. „Mă bucur că tradiţiile se păstrează şi se transmit în raionul Criuleni. Am apreciat colectivele care au scos în scenă copii şi maturi deopotrivă, cum a fost colectivul de la Drăsliceni, care asigură astfel o continuitate a lor”- a remarcat preşedintele raionului, Iurie Andriuța, membru al juriului.

Svetlana Cernov

Vedeţi mai jos un fragment din evoluarea colectivului „Nemurelile” din s. Slobozia -Duşca, deţinătorii locului I, în rolul Cucoşului – coregraful Ruslan Sitişco.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button