Solicitați sunt zeci, vin unități, muncește cine mai poate

Lipsa profesorilor, în special, a celor de limbă română, matematică, fizică, informatică,  a învățătorilor pentru clasele primare, se simte, practic, în fiecare instituție. În raionul Dubăsari oferta autorităților locale nici în acest an nu a fost onorată.

-      Încercăm să ținem situația sub control, dar nu e deloc ușor – spune Larisa Brădiceanu, șefa Direcției Învățământ Dubăsari. – Am solicitat de la Ministerul Educație pentru anul de studii 2018-2019 27 de specialiști. Către 24 august, însă, se prezentase doar unul. Între timp au mai venit doi, dar ne-am văzut nevoiți să apelăm la ajutorul pensionarilor. Nu vor tinerii specialiști astăzi să lucreze la țară și nici chiar în centrele raionale. Nu-i mai tenteză nici cei 45000 lei ce li se oferă în calitate de indemnizație, nici faptul că li s-a redus din norma didactică. O bună parte dintre ei preferă să plece peste hotare, unde chiar de nu lucrează conform specialității,  primesc salarii mai mari. Ne îngrijorează și exodul copiilor de vârstă școlară pe care părinții vor să-i aibă alături în Spania, Italia sau Rusia. Avem deja înregistrate cinci cereri de acest fel, iar numărul solicitanților continuă să crească.

La începutul anului de studii 2018-2019 în școlile republicii se atesta un deficit de 2000 de  pedagogi.

Gh. Motricală

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *