Profitați la maxim de anii de școală!

Asta le recomandă tinerilor, la început de an școlar, Omul care și-a consacrat toată viața procesului educațional în calitate de învățător, profesor de matematică, diriginte și director de școală, dl Zaharia Verdeș din s. Izbiște.

IMG_3258

Zaharia și Eugenia Verdeș. Foto de Alexandru Rusu.

                Zaharia Verdeș s-a născut la 1 septembrie 1936, o zi obișnuită, care avea să marcheze viața și activitatea unuia dintre cei mai importanți piloni în dezvoltarea școlii și învățământului în Izbiște.

-Parcă însuși soarta mi-a dat de înțeles că voi îmbrățișa meseria de pedagog, atunci când exact de Ziua Cunoștințelor, m-am născut în familia lui Pavel și Feodora, simpli săteni, tata având doar două clase terminate în școala românească, iar mama nu știa nici o buchie și abia mai tărziu, în cadrul unei campanii de lichidare a analfabetismului „ликбез”( prescurtat de la rusescul ”ликвидация безграмотности”), inițiate de autoritățile centrale de pe atunci, a învățat doar litera „Ф”(F), adică inițialele pentru a  semna. Dar cred că destinul profesiei îl datorez părinților care m-au educat într-un mediu plin de dragoste față de carte și stimă față de învățători, menționează dl Verdeș.

-Ce amintiri vă leagă de  copilărie, primii ani de școală?

-Anii copilăriei îi compar cu o poveste: cu jocurile ei, dragostea  părinților și grija fratelui mai mare. Începând cu anul 1941 acest tablou s-a schimbat brusc: bubuituri, zbor de avioane, adăpostire prin beciuri, evacuare, sate pustiite. Un eveniment aparte îl consider pășirea pragului școlar în 1943, clasele primare din școala românească,unde am învățat scrisul și cititul conform programei școlare românești. Îmi amintesc cu nostalgie de acele zile. Recreațiile le țin minte prin multiplele jocuri organizate în curtea școlii, iar procesul educațional era îmbinat cu cel spiritual și chiar o zi de studii se începea cu rugăciunea de dimineață rostită în clase. Am avut dascăli iluștri ca Bobeico Maria Ion din Criuleni, Grama Ilie Avacum din Hârtopul Mare ș.a. Pentru o notă bună trebuia să muncești mult și din cauza vremurilor grele, când copiii erau antrenați în lucru pe lângă gospodărie, mulți rămâneau repetenți, adică mai studiau încă odată materia în aceeași clasă.

-Vă mai amintiți  începutul carierei pe tărâmul  pedagogic?

-În 1951 am mers să învăț la Școala Pedagogică din Orhei (acum Colegiul Pedagogic „V.Lupu”), pe care am absolvit-o în 1955 cu distincția „с отличием”(excelent) având specialitatea de învățător la clasele primare. Ulterior la Școala Pedagogică din Călărași am făcut  cursurile speciale pentru învățător de fizică și matematică la cl. V-a. Acel „excelent„ din diploma de studii mi-a dat posibilitate să aleg raionul în care voi merge să predau și sigur că am ales raionul Criuleni, mai aproape de părinți ca să-i pot ajuta, fiind repartizat în satul Râșcova în calitate de învățător de fizică și matematică. Deoarece postul nu era vacant am activat ca profesor de clasele primare. Am activat la școala din Râșcova până în octombrie 1955 când  am fost înrolat în armată. Serviciul militar l-am făcut tocmai în Republica Azeră. După demobilizare, în 1958, am revenit la Râșcova tot în calitate de învățător la clasele primare și chiar prima mea promoție de elevi a fost la Râșcova.

-Ați debutat ca învățător la clasele primare, dar sătenii și discipolii vă cunosc ca un bun profesor de matematică. Câți ani ați activat la Izbiște?

-În 1960 am fost transferat la baștină, în Izbiște…și până în 2012 am activat contribuind la educația și dezvoltarea învățământului local. Adică, dacă aș sta să socot, au fost 57 de ani de activitate pe tărâmul pedagogiei. Din ei cca 30 de ani am muncit și în calitate de director de școală, dar permanent am tins spre autoperfecționare. în 1967 am absolvit Universitatea de stat din Tiraspol „Taras Șevcenco” secția fără frecvență; în 1997 am obținut gradul didactic II învățățor de matematică, iar în 2001 – gradul didactic I. În 2012 am fost disponibilizat conform legislației…

-Știu că lucrați asupra unei monografii dedicate dezvoltării școlii și învățământului din Izbiște.  Despre ce va fi lucrarea Dvs?

-Este un vis al meu și lucrez din 2016 la această carte. Va fi din două compartimente: primul  l-am dedicat istoriei localității și va cuprinde aspecte legate de legendele satului (care sunt mai multe), evenimente, oameni. A doua parte va fi dedicată în totalitate școlii de la Izbiște, care la jumătatea secolului trecut era una din cele mai mari din regiune. Avea circa 849 de elevi,  care învățau în 29 clase complete, studiau în 2 schimburi în 4-5 edificii de pe teritoriul satului. Aici învățau elevi din satele Cruglic, Hârtopul Mare și Hârtopul Mic, Zăicana, Boșcana, Ișnovăț  și chiar din alte colțuri ale raionului și republicii. Școala din Izbiște a primit statut de  „școală medie” în 1953, iar prima promoție formată din 9 absolvenți (doar trei din Izbiște) a fost în 1956. A  fost o perioadă de glorie a acestei instituții. În 1964 am pus bazele unui radio local prin care se organiza careul școlii, diferite gazete radiofonice, se difuzau melodii și cântece. Atunci a fost lansată ideea construcției unui nou edificiu în care să încapă toți elevii. În 1967 s-a pus prima piatră în temelia viitoarei școli, iar după vacanța de iarnă din 1973, la 9 ianuarie, toate clasele școlii din Izbiște s-au adunat pentru prima dată la un careu comun în fața noii școli ce avea o bază materială extraordinară: ateliere de lucru cu metalul, cu lemnul, sală de sport, sală festivă, săli dotate cu aparate de cinema(5), magnetofoane. Școala a avut un colectiv de profesori extraordinari, un efort și un merit deosebit în dezvoltarea școlii au depus Rusnac Marc Ion, Mardari Ion Spiridon, Chetrean Lidia Iosif, Chetrean Pavel Ion, Familia Stahi Vera și Vladimir ș.a. – pedagogi de înaltă calificare.

Un loc aparte în viitoarea carte îl vor ocupa biografiile absolvenților care au obținut rezultate în viață devenind buni specialiști în diferite domenii.

-Școala a fost mereu prioritatea Dvoastră. Dar familia ce loc avea?

-Viața de familie a fost strâns legată de activitatea didactică.Odată cu transferul la Râșcova, în 1960, am întâlnit o absolventă a UST, profesoară de matematică și fizică, o tânără pe nume Eugenia, care, după un an de lucru încalitate de colegi,  mi-a devenit soție. A împărțit toate greutățile vieții și muncii și împreună avem peste un secol de activitate pe tărâmul pedagogic ( ea a predat 47 de ani în școală), iar 2016 am marcat 55 de ani de căsnicie. Am zidit o casă, am crescut doi copii. Băiatul e inginer mecanic, iar fata a absolvit Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și activează ca profesoară la Liceul Teoretic ”Ion Creangă” din Chișinău. Mă bucur că pe lângă faptul că ea ne urmează destinul, mai deține și gradul superior în pedagogie.

-Care este moto-ul vieții D-stră?

-E o filosofie proprie care încape într-un singur rănd: „Precum viața, am iubit copilul, școala și dreptatea!”

-Știu că aveți o pasiune aparte pentru poezie.

-Datorită profesorilor mei de la Orhei, am o dragoste aparte de limba noastră, de poezie… Și chiar până în zilele de azi am obișnuința de a mai scrie și aranja cuvintele în rimă.  Pe parcursul vieții s-au adunat foarte multe poezii și intenționez să public câteva plachete de versuri.

-Aveți câteva sfaturi pentru elevii, profesorii de azi?

-Școala a fost și rămâne o instituție care pregătește pentru viață. Indiferent de drumul pe care veți merge, aici sunt puse bazele culturii generale ale omului. Profitați la maxim de anii de școală pentru a obține rezultate pe parcursul vieții. Să vă stimați învățătorii – aceasta este răsplata voastră pentru truda lor! Profesorilor le urez sănătate și încredere în personalitatea copilului.

A dialogat, Alexandru Rusu

Mulți ani sănătoși îi dorim d-lui Zaharia la cei 82 ani împliniți. Mulți ani unei generații întregi de învățători, cei care au contribuit la dezvoltarea învățământului postbelic din țara noastră.

 

… Destăinuire 

”Parcă mai ieri eram copil

Și mă grăbeam spre școală,

Ținând în mână mirositoarea floare

Când repetam a câta oară:

-Azi e o mare sărbătoare!

Când am pășit al școlii prag,

Ea, doamna – prima învățătoare

Mă luă de mână, privindu-mă duios

Și cu un glas de dulce mamă, îmi șopti frumos:

-Copile, să crești mare și milos,

Înțelept, să faci dreptate,

Peste tot să semeni carte!

Azi eu nu mai sunt copil,

Dar mă-ntreb ca odinioară:

-Unde ești, iubită învățătoare?

Îți închină ție oare

O simplă… a recunoștinței floare?

…Cu acest gând aștept și eu acum

Ca cineva, și fără o floare,

Doar cu un ton de salutare,

Să-mi șoptească încetișor:

-La Mulți Ani! Al nostru învățător!”

Verdeș Zaharia Pavel, 1 septembrie, 2018

 

 

 

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *