CriuleniEst-CurierSocial

Pește debusolat în Ichel

În această primăvară râul Ichel a devenit o adevărată oază bogată în pește. Pescarii, în special, locuitorii satelor situate în nemijlocită apropiere de râu, au dat năvală, petrecând ore în șir pe mal cu undițele în mâini. În pofida faptului că parametrii calității apei lasă mult de dorit, datorită faptului că zilnic în el se revarsă tone de ape reziduale de la stațiile de epurare din la Cricova și Ciorescu, transformând afluentul întro adevărată catastrofă ecologică.

Ikel
Râul Ichel. Sursa foto: www.civic.md

Solicitat de “Est-Curier”, Ion Guzun, şeful Inspectoratului Ecologic de Stat Criuleni, susţine că apa din râul Ichel a devenit mai limpede în urma ninsorilor de la mijlocul lunii aprilie şi a ploilor abundente din ultimile zile. Toate acestea au favorizat creşterea nivelului apelor, creând astfel condiţii mai prielnice de prohibiţie a peştelui, care migrează din Marea Neagră şi, respectiv, din râul Nistru. Este un proces firesc, doar că în acest an pare a fi mai pronunţat.

Cât priveşte pescuitul ilegal, Ion Guzun ne asigură că va fi stopat foarte curând.

– Dacă aţi observat, pescarii se adună preponderent în preajma podului din c. Hruşova. După ce a fost construit noul pod peste Ichel, au parvenit modificări şi la nivelul albiei râului, astfel încât obiectul devine o mare piedică în cale peştelui şi acesta se opreşte brusc aici. Mulţi şi zăpăciţi, nimeresc în plasele braconierilor. Încercăm să combatem pescuitul ilicit, dar, practic, e imposibil să stai şi să supraveghezi zona 24 din 24 de ore. Mizăm pe conştiinţa oamenilor, mulţi dintre care nu au un loc stabil de muncă şi în acest fel contribuie cumva la întreţinerea familiei în detrimentul mediului ambiant. În plus, peste câteva săptămâni expiră şi perioada de prohibiţie, care presupune retragerea peştelui în râul Nistru…

În total, de la începutul perioadei de prohibiție, de către angajații Inspectoratului Ecologic de Stat Criuleni au fost întocmite 10 procese verbale, infractorii urmând să achite amenzi, valoarea cărora variază între 300 și 600 lei.

Gh. Motricală

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button