Între oameni, dar… la mila Domnului

O locuitoare a satului Drăsliceni a sesizat redacţia despre posibile probleme, cu care se confruntă o consăteancă de a lor, pe nume Uliana, despre care au spus că “trăieşte mai mult din mila Domnului”: “Oameni buni, nu-i război, nu e foamete, dar cum poate un om să fie lăsat să-şi ducă zilele în aşa hal?”.

Deşi este născută în 1947 şi de cel puţin 13 ani ar trebui să beneficieze de pensie după vârstă, cu atât mai mult cu cât a fost angajată de-a lungul vieţii, Uliana, pe care am vizitat-o în februarie, ne spune că nu beneficiază de acest drept.

A ajuns de izbelişte, cu rudele şi autorităţile „în preajmă”

Am găsit-o în curtea casei sale – o locuinţă cu prispa răscolită, care arată dezolant între casele amenajate frumos de alături. Consătenii, care ne-au ghidat spre casa ei, au spus că, aici a locuit împreună cu tatăl său, iar de când bătrânul s-a stins din viaţă, stă singură, cu câteva capre şi trei gâşte. Uliana iese la poartă şi mă întreabă de ce o caut. Îi spun şi ea îmi răspunde că nu primeşte pensie. Mă previne că aude rău, să vorbesc mai tare, apoi îmi povesteşte că a învăţat la o şcoală agricolă, că a învăţat bine şi că a primit «cărticica de pomicultor», că a lucrat la prisacă.

Ursu 1

«Eu am avut cărticică de muncă, dar mi-au luat-o (n.r. – nu spune cine) şi oamenii îmi spun să mă duc să-mi primesc pensia, cum că aş fi invalid. Eu le spun: cum sunt invalid? Când mănânc şi dorm bine, aud şi văd. Aţi răbdat vreo dată foame? Când ţi-i foame, nici nu auzi, nici nu vezi. Acolo, la primărie, un om din mahală mă întreabă: Uliană, câtă pensie ai tu? Eu îi spun, că nu ştiu, bade Gheorghe. El îmi spune: «Eu am auzit că tu primeşti trei sute de lei, că eşti invalid de gr.I. Ce fel de invalid sunt eu? Invalidul stă pe pat. Eu am îngrijit de mama, de tata, îi întorceam, aista e invalid, dar eu nu aud, dar pot lucra. Nu primesc nici un leu! Mai pe scurt, de 14 ani şi jumătate eu trebuie să fiu la pensie pe ceea ce am lucrat! Greu trăiesc eu, tare greu trăiesc! Nici cu 60 de ani în urmă nu trăia lumea aşa de greu!”- îşi termină ea monologul. Apoi mă întreabă dacă vreau să văd cum trăieşte și mă invită în casă, dar mai întâi se scuză, că nu are curent electric şi e întuneric în casă, dar că ea are undeva o lanternă. Nu găseşte lanterna. Se opreşte şi zice : « Iaca dacă am avea lumină, puneam un ceainic şi nu bem noi deamu un ceai, cât stăm de vorbă? »

În casă sunt ticsite tot felul de lucruri, care aproape că blochează uşile. Face focul într-o plită răvăşită, cu lemne aduse cu spatele de pe unde apucă. Tot ea le despică. Femeia spune că face foc atâta, cât poate răsufla, îar când o « zgârâie în gât », nu mai pune pe foc. După cum arătau pereţii şi tavanul, se pare că fumul nu se duce în hogeac, dar iese direct în odaie şi se strecoară afară prin ochiurile de la ferestre. În gospodărie nu se întrezăresc nici un fel de condiţii de a prepara mâncare, vreo cratiţă sau tigaie.

Ursu 2

Alături trăieşte fratele ei cu familia. Bărbatul a împrejmuit ambele case – a sa şi a surorii, cu un gard temeinic. Sora are intrarea sa separată. Din discuţia cu el, aflăm că este obosit de vecinătatea cu soră sa, şi că o nepoată de a lor s-ar fi străduit pentru ca Uliana să primească pensia cuvenită, dar că nu ştie detalii: “Ar fi trebuit deja să primească. Ea la timpul său n-a vrut să-şi facă pensie, din nişte ambiţii. Atunci am îndemnat-o să-şi facă documentele, dar ea a spus că lumea nu trăieşte numai din pensie. Buletin trebuie să aibă, o fi fiind la dânsa… Ea a lucrat şi în kolhoz, şi în altă parte. Are staj. Mi s-a făcut deja lehamite, ne face mereu scandal. Ne este greu cu ea, mi-i jale de ea, mi-i soră, dar când ne face probleme, mi-i lehamete”.

Bărbatul spune că asistenta socială vine periodic, îi mai aduce surorii sale câte ceva pe la sărbători. Tot dumnealui ne-a mai comunicat, că nu ştie dacă nepoata a dus la bun sfârşit acel proces de perfectare a actelor pentru pensie, dar ne spune numele femeii şi unde am putea s-o găsim.

I s-a făcut card, de care nu are capacitate să se folosească

Nepoata care a ajutat-o pe Uliana locuiește în alt sat. Contactată telefonic, femeia ne-a spus că s-a ocupat de actele mătuşii sale la sfârşitul anului 2018 – începutul lui 2019, dar că n-a izbutit să-i facă pensie, pentru că nu găseşte cartea de muncă, şi că a găsit informaţii doar despre anii lucraţi de ea în colhoz, nu și despre alți ani, pentru că la institutul agricol, unde a căutat actele, i s-a refuzat accesul la registrele angajaților. Nepoata Ulianei confirmă, că şi-a ajutat mătuşa să-şi facă buletin de identitate, aproximativ prin februarie 2018, şi că ea urma să primească alocaţie socială pe un card. Dar fiindcă ea nu ştie să se folosească de el şi nu-şi retrăgea banii de pe card, în decembrie 2018 descoperise că mătuşii îi fusese sistată alocația. Din spusele nepoatei, a fost nevoie să o convingă pe mătuţă să se ducă iarăşi la CTAS la Criuleni, să scrie repetat cerere să i se dea acces la alocaţie, apoi, după ce i s-a restabilit dreptul, i-a retras şi i-a dat o parte din banii de pe card, iar cardul i l-ar fi încredinţat familiei fratelui femeii. “Să nu credeţi că se bucură cineva de banii ei, nu sunt bani mari” – afirmă femeia, şi adaugă că recent (n.r – la mijloc de aprilie) i-ar fi spus cineva din sat că mătuşii iarăşi i-ar fi fost sistată alocaţia. Nepoata afirmă că a transmis cardul Ulianei familiei moşului, care locuiește în ograda de alături, în luna martie 2019. Dânsa confirmă că mătuşa sa trăieşte în condiţii greu de imaginat, şi mai spune că de cum se va încălzi un pic, după Paşte, vor merge la ea rudele să-i ajute la igienizarea locuinţei.

Ambele rude ale femeii, cu care am discutat, afirmă că mătuşa Uliana are nevoie de asistenţă medicală specializată, dar că femeia se teme de medici, nu are încredere în oameni şi că ea, nepoata sa, poate că este unica persoană, care i-ar fi căpătat încrederea în perioada, cât a asistat-o pe la instituţii de stat, anume prin faptul că “şi-a respectat promisiunea şi nu a dus-o la medic”.

Referitor la faptul că Uliana nu are condiţii de dormit, de pregătit mâncare, de spălat, nepoata sa afirmă că asta se întâmplă nu de atâta că rudele ar fi refuzat să o ajute, dar pentru că ea refuză ajutorul lor, pentru că nu ar avea suficiente capacităţi de gândire.

Autorităţile răspund la solicitări, dar se declară neputincioase

Redacţia a expediat solicitări de informaţii în adresa primăriei Drăsliceni, a CTAS Criuleni şi a Direcţiei asistenţă socială Criuleni, în care a cerut să ne răspundă, dacă persoana în cauză beneficiază de drepturile sale sociale – de pensie pentru anii lucraţi sau de alte prestaţii sociale, dacă i s-a stabilit un tutore sau ce alte acţiuni au înreprins pentru a o ajuta să ducă o viaţă cât de cât decentă.

În răspunsurile CTAS Criuleni şi al Direcţiei AS PF, se menţionează calitatea de beneficiară de alocaţie socială şi de suport de stat al femeii, nu şi de beneficiară de pensie.

Contactaţi pentru precizări, Valeri Burca, şeful DASPF Criuleni, şi Margareta Saviţchi, şefa serviciului social comunitar, au spus că principalele pârghii de gestionare a acestei situaţii le deţine primarul comunei, care, potrivit Legii privind administraţia publică locală, este autoritatea tutelară principală în localitate. Margareta Saviţchi a spus, că asistenţa socială şi-a îndeplinit în acest caz atribuţiile, sesizând primăria, dar că nu au drept să verifice, cine şi cum gestionează alocaţiile date acestei femei care are, conform actelor, capacitate de exerciţiu. “Primarul are toate atribuţiile – să ceară socoteală familiei extinse, să sesizeze poliţia, dacă e nevoie, să convoace comisia multidisciplinară şi să examineze situaţia din toate aspectele”, adaugă Saviţchi.

Petru Buzu, primarul comunei Drăsliceni, la rândul său, ne-a informat că atât asistentul social, cât şi rudele femeii, începând cu anul 2016, au tot încercat să o convingă să-şi facă actele de identitate, proces care a culminat, în 2018 cu obţinerea buletinului de identitate, document fără de care statul nu poate achita cetăţenilor prestaţii sociale. Primarul ne-a mai informat că femeia nu are un tutore, iar rudele care îi sunt în preajmă, “la necesitate sunt disponibili să-i acorde ajutor şi de tutore nu are nevoie”. “Referitor la discuţiile despre igiena gospodăriei, acestea nu au dat rezultate, ea iubeşte să mănânce şi să doarmă cu caprele. Dna XXXXX nu permite să intre nimeni în gospodăria ei, nu este receptivă. Vizual uneori se observă devieri în comportament, în vorbe, gândire, dar medicul de familie a refuzat să elibereze vre-un certificat oficial, referitor la starea ei de sănătate”, se mai scrie în răspunsul primarului către redacţie.

Jurist: “Fiecare om tinde să trăiască decent şi orice altă deviere de la tendinţă pune pe gânduri”

 Conform art. 15 al Constituției, cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, şi au obligaţiile prevăzute de acestea. În cazul dat indiferența, atât a rudelor, cât și APL, au generat rezultatul respectiv. Apare întrebarea: de ce a fost lăsată tocmai 13 ani fără a i se acorda asistenţa în a primi pensia? Chiar dacă ar fi rămas fără de lucru, ea putea de ani buni să beneficieze de pensia socială, pe care statul este obligat să o achite persoanei, indiferent dacă a lucrat sau nu. Fiecare om tinde să trăiască decent, și orice devirere de la tendință pune pe gânduri, generează semne de întrebare, iar APL în cazul observării devierilor mintale poate sesiza, anunța medicii specilaiști. Statul asigură asistența juridică calificată ca ulterior persoana să poată beneficia de persoană tutelară pentru a o ajuta să ducă un trai decent. Atît rudele, căt si APL probabil, nu ştiu la ce uşi să bată, iar asistentul social este acea persoană care poate monitoriza situaţia, și poate comunica primarului detalii din viaţa de zi cu zi a acestei femei. Mai sunt și alte întrebări, şi suntem dispuşi să ajutăm, dacă ni se face o solicitare” – afirmă Maria Calcatinge, para- juristă la Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat.

Despre cum e mai bine să se organizeze achitarea prestațiilor sociale pe carduri vorbeşte Tatiana Neculai, directoarea Centrului “Alexandra Grajdian” din Criuleni: “Din experienţa Centrului pentru persoane vârstnicie şi cu dizabilităţi, cunosc că persoanele vârstnice, în special în ultimul timp, capătă încredere şi solicită de a primi pensia pe vârstă, îndemnizaţiile de dizabilitate sau alocaţiile cuvenite anume pe card, dat fiind faptul că nu sunt constrânşi de limitele pe care le impune primirea pensiei întro anumită zi, bătrânii o pot lua în rate sau pot reţine pe card nişte economii. Un alt subiect este deservirea cu acest card, care presupune şi deplasarea până la un terminal, şi capacitatea de a reuşi să scoată independent suma solicitată (este nevoie de anumite deprinderi şi mai e necesar ca beneficiarul în etate SĂ VADĂ textul şi literele de pe ecranul terminalului). Un pericol ar fi pierderea cardului sau a codului PIN. De aceea, în cele mai dese cazuri, bătrânii dau cardul unei persoane de încredere, care ar trebui sa fie una onestă şi foarte corectă, fie ea rudă, vecin sau un funcţionar de la o instituţie sau primărie. Dacă este posibil, persoana de încredere sau reprezentantul legal poate însoţi beneficiarul la bancă, poştă, iar sumele extrase sau soldul pot fi verificate prin tipărirea unei chitanţe. Cu referinţă la cazul descris, în opinia mea, chiar daca persoana nu este considerată în depline capacităţi mintale, acest fapt trebuie demonstrat medical şi prin intermediul organelor legale, dar ea categoric nu poate fi lipsită de sursele financiare legale sub niciun motiv. Cu puţină implicare, există posibilitatea să acționeze de comun administraţia publică locală, asistentul social comunitar şi rudele persoanei vârstnice”.

Mariana Ţurcan, psiholog la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Criuleni: „După cum spun autorităţile, persoanele din preajma au incercat să intreprindă careva acțiuni pentru a interveni în sprijinul femeii, se vede că femeia refuză, într-o măsură oarecare, ajutorul oferit, intervin diverse “blocaje”, ceea ce îngreunează intervenţiile iniţiate de persoanele de sprijin şi autorităţi. Dacă respectăm drepturile omului, ea are tot dreptul de a accepta sau refuza ajutoare, până la momentul în care devine pericol pentru cei din jur. În cazul descris, persoanele care ar putea interveni în sprijinul XXXXX ar fi cele mai apropiate, pe care ea le percepe de încredere, precum e nepoata care a mai ajutat-o în diverse situaţii. În urma unei relaţii bazată pe încredere cu persoana de sprijin, XXXXX ar colabora mai fructuos pentru rezolvarea dificultăţilor cu care se ciocneşte. La început să întocmească lista de probleme cu care se confruntă, apoi împreună cu asistentul social să stabilească căile de soluţionare şi instituţiile care îi pot veni în sprijin, în dependenţă de necesităţi”.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *