A adus acasă aurul şi bronzul

Ilie Sprincean (în imagine), născut la Izbişte, Criuleni, 22 de ani. Proaspăt absolvent al Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport. Şase ani consecutv este premiant în campionatele naţionale şi europene la cinci distanţe la kaiac-canoe. A fost remarcat cu titlul “Omul Anului » în raionul Criuleni, ediţia 2014, în domeniul sportului. Este consilier local în s. Izbişte.

img_1809

Ilie spune despre sine că până în clasa a VI-a a învăţat în gimnaziul din sat, după care s-a transferat la liceul internat cu profil sportiv din Chişinău, şi un an de zile, paralel cu studiile de bază, l-a dedicat luptelor libere. Această probă sportivă a practicat-o şi cât a fost elev la Izbişte, acolo fiind antrenat de către maestrul Ulian Ceban.

“După un an de studii la liceu, în urma unor probleme de sănătaste, care nu mi-au permis să continui la lupte, am decis să mă specializez în alt domeniu, şi anume kaiac-canoe, la îndemnul unui prieten bun”, ne spune Ilie Sprîncean. Tânărul susţine că este dificil să faci antrenamente în Chisinau, pentru că în ţara noastră au rămas puţine baze sportive care să răspundă cerinţelor acestui sport. Actualmente cantonamentele şi competiţiile la kaiac-canoe se desfăşoară pe lacul Ghidighici sau la baza de la Dubăsari, despre care specialiştii în domeniu spun că lasă mult de dorit, dar pe parcursul anului sportivii se antrenează pe lacul din Valea Morilor. În pofida dificultăţilor de practicare, kaiac-canoe este genul de sport care a adus unica medalie olimpică echipei Republicii Moldova la Rio-de-Janeiro, unde pe 21 august s-au încheiat Jocurile Olimpice din acest an. La Campionatul Europei, la 17-19 mai, 2016, în Duisburg, Germania, pretendenţi ai licenţelor olimpice au fost trei reprezentanţi ai Moldovei – Oleg Nuţa, Ilie Sprîncean şi Serghei Tarnovschi, a comunicat pentru olympic.md Iacob Buhnă, preşedintele Federaţiei republicane de specialitate. Cel din urmă a reuşit să se califice pentru Rio.

Ultimile evoluţii remarcabile ale sportivului izbiştean, în această vară, ţin de luna iulie, la competiţii europene printre juniori şi seniori, în or. Plovdiv, Bulgaria, la care Ilie Sprâncean şi partenerul său Oleg Nuţa, din Anenii Noi, au ocupat locul II la distanţa olimpică de 1000 m, şi locul III la 500 m, în echipă.  Ilie a evoluat cu succes şi la Campionatul Mondial, care a avut loc la Minsk, Belarusi.

Întrebat dacă are şanse şi dorinţe să reprezinte ţara la jocuri olimpice, Ilie Sprâncean a remarcat că aceasta este cea mai mare dorinţă şi scop a unui sportiv de carieră, şi a spus că va continua în acelaşi ritm, ca în 2020, la Tokio, să aibă şansa să fie parte a lotului olimpic al Republicii Moldova.

S. Cernov

În imagine: izbişteanul  Ilie Sprîncean, căruia îi dorim să ajungă următorul campion olimpic

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *