Poliţie

VIDEO// Peste 20 kg de droguri sintetice, depistate într-un automobil modificat și introduse în țară de un cetățean ucrainean

Ofițerii Inspectoratul Național de Investigații (INI), împreună cu procurorii municipiului Chişinău, oficiul Botanica, au reținut un bărbat de 63 de ani, cetăţean ucrainean, suspectat că a adus în Republica Moldova peste 20 kg de droguri sintetice de mare risc. Substanțele, inclusiv PVP (“sare”), mefedronă, MDMA, cocaină și comprimate Ecstasy, erau ascunse într-un automobil adaptat special pentru contrabandă.

Potrivit anchetei, suspectul acționa pentru o organizație criminală cu ramificații în mai multe țări europene. După ce a traversat frontiera la volanul unui automobil marca Chevrolet, reconfigurat pentru camuflare, vehiculul a fost monitorizat până la Chişinău, unde a avut loc percheziția și interceptarea.

Drogurile, ambalate în 21 de pachete, au fost confiscate imediat, iar valoarea lor pe piața neagră este estimată la peste 14 milioane de lei. De asemenea, mașina a fost ridicată pentru confiscare.

Suspectul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar procurorul a înaintat demers pentru arest preventiv. Pe numele său au fost deschise două cauze penale: contrabandă și circulație ilegală de droguri, infracțiuni pentru care legislația prevede pedepse de la 10 la 15 ani de închisoare. Cercetările continuă pentru identificarea întregii rețele implicate.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button