Consilierii raionului Dubăsari s-au întrunit în ședința din 21 septembrie 2021 planificând mai multe demisii. Vicepreședintele Sergiu Grigoriev, demis în luna decembrie 2020 și restabilit în funcție în luna aprilie 2021, azi și-a prezentat cererea de demisie anticipând votul consilierilor. Grigoriev a declarat că nu vrea să fie părtaș la distrugerea raionului și i-a îndemnat pe aleșii locali să-și exprime votul conștient și să nu fie mașini de votare. „Am învățat multe lucruri pe parcursul activității – declara Sergiu Grigoriev- Renunț la funcție și statul de funcționar public, dar nu și la implicarea în viața socială a raionului. Avem încă multe lucruri frumoase de realizat și le vom realiza.”
În locul lui S. Grigoriev, considerat socialist a fost ales vicepreședinte responsabil de sectorul social democratul Vlad Izman, care a mai fost nominalizat pentru această funcție și în luna ianuarie 2021. Acesta a asigurat consilierii că deplasarea de la Chișinău unde-și are domiciliu la serviciu la Coșnița nu va fi nici costisitoare, nici anevoioasă.