Către sfârșitul zilei de 16 mai, au fost recenzate circa 1 milion 128 de mii de locuințe și 1 milion 650 de mii de persoane, a comunicat directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, în cadrul unui briefing de presă cu privire la desfășurarea Recensământului populației.
Conform hărții desfășurării Recensământului, raionul Dubăsari face parte din cele 11 UAT unde numărul participanților la Recensământ este în zona roz, sub 54,2% respondenți.
În raionul Criuleni recenzorii s-au activizat și practic fiecare al doilea cetățean a răspuns deja la chestionare.
Oleg Cara, directorul BNS, a mai precizat că numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită.
Recensământul se desfășoară în perioada 8 aprilie – 7 iulie, curent.
Datele colectate au menirea de a oferi informații esențiale și de calitate pentru elaborarea politicilor publice, naționale și locale, necesare pentru dezvoltarea economică și socială a țării.
Acesta ar putea fi ultimul Recensământ în asemenea format direct.