Republica Moldova își consolidează măsurile împotriva spălării banilor și finanțării terorismului

Est-CurierAutor
10.07.2026Data
visibility11
Imagine
Distribuie
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Programul național privind prevenirea și combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă pentru perioada 2026-2030.
Proiectul de hotărâre, care include și un plan de acțiuni, a fost susținut de 64 de deputați.

Documentul a fost elaborat de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și urmărește să îmbunătățească aplicarea legislației de către autoritățile competente, precum și să alinieze cadrul național la standardele europene, în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Programul are trei obiective principale: consolidarea politicilor publice și a cooperării naționale și internaționale, prevenirea introducerii în sistemul financiar și în alte sectoare ale economiei a fondurilor provenite din infracțiuni sau destinate finanțării terorismului, precum și detectarea, investigarea și sancționarea acestor fapte.

Documentul continuă reformele inițiate în anii precedenți și corelează evaluarea riscurilor cu măsurile care urmează să fie aplicate și cu responsabilitățile instituțiilor implicate.

Printre principalele vulnerabilități identificate se numără utilizarea pe scară largă a numerarului în economie, creșterea numărului de clienți nerezidenți și a tranzacțiilor transfrontaliere, supravegherea insuficientă a entităților raportoare și raportarea neuniformă a tranzacțiilor suspecte.

Autoritățile mai semnalează numărul redus al condamnărilor pentru spălare de bani și recuperarea limitată a bunurilor provenite din infracțiuni.

Pentru diminuarea acestor riscuri, Programul prevede consolidarea capacității instituțiilor de a identifica și evalua schemele de spălare a banilor și finanțare a terorismului. Rezultatele evaluărilor vor fi utilizate în elaborarea politicilor publice, în activitatea de supraveghere și în prioritizarea investigațiilor.

Documentul mai prevede îmbunătățirea cooperării dintre instituțiile competente, instruirea personalului, eficientizarea schimbului de informații și consolidarea capacităților autorităților responsabile de analiza financiară și urmărirea penală.

O atenție specială va fi acordată transparenței privind beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice și facilitării accesului autorităților la aceste informații. Totodată, supravegherea entităților raportoare va fi realizată în funcție de riscurile identificate.

Programul include și măsuri pentru aplicarea sancțiunilor financiare în domeniul combaterii finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă, în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Acestea prevăd inclusiv înghețarea fără întârziere a fondurilor persoanelor și entităților vizate.

Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor va prezenta anual Guvernului și Parlamentului rapoarte privind implementarea Programului național.
Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole