EconomicEst-Curier

Unul din 16 autoturisme din R. Moldova este electric sau hibrid. Vezi tendințele mondiale

Numărul automobilelor electrice și hibrid înregistrate în Republica Moldova a depășit pragul de 57 000 de unități în 2024, reprezentând 6,8 % din cele 842 215 autoturisme aflate în circulație la nivel național. Datele provin din analiza iData pe baza statisticilor Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED) și Biroului Național de Statistică (BNS).

Astfel, în numai șase ani, segmentul electrice + hibrid a crescut de peste 16 ori. Spre exemplu, în 2024, au fost înregistrate 5.7 mii de automobile electrice și 51.5 mii hibrid. Numărul automobile electrice a crescut practic expondențial în ultimii șase ani, ținând cont că în 2018 erau doar 47 de automobile electrice înregistrate. De asemenea, tendința de creștere a numărului de automobile hibrid s-a accentuat în special în 2024 față de 2023, când parcul auto de mașini hibride s- completat cu circa 18 mii de noi unități, adică cu peste 50% față de cât era în 2023.

Sursa: Centrul Național de Energie Durabilă și BNS

La nivel mondial se atestă o tendință similară. Astfel, se estimează că parcul de vehicule electrice și hibrid a atins 58 de milioane în 2024, în timp ce în 2014 el reprezenta mai puțin de un milion de autoturisme. Din perspectiva vânzărilor de automobile noi, în 2024, ponderea celor electrice și hibrid a reprezentat 22%, iar tendința ultimilor ani este că această pondere este în creștere accentuată. Din stocul mondial de automobile „verzi”, ponderea celor din Republica Moldova este de circa 0.1%, adică aproximativ a mia parte din total.

La nivel de țări, există câțiva lideri clari în ceea ce privește ponderea autoturismelor „verzi”. În primul rând e vorba de Norvegia, cu aproape o treime din mașini fiind din această categorie, dar și cu valori destul de mari în Suedia (13%) și China (11%). La nivel global, 4.5% din toate mașinile sunt „verzi”. De menționat că la acest indicator, Moldova se poziționează peste media globală cu 6.8% din autoturisme „verzi”. De asemenea, Moldova depășește și media Uniunii Europene la acest indicator, dar și al SUA.

Din punct de vedere cantitativ, anume China este lideră mondială la unități auto „verzi”, cu circa 34 de milioane în 2024, ceea ce reprezintă aproape 58% din toată flota „verde” mondială. Pe locul doi, cumulativ, sunt toate țările Uniunii Europene cu doar 10 milioane de unități auto, în timp ce în SUA sunt 6 milioane.

Ținând cont de tendințele recente, dar și la nivel mondial, iData prognozează că, parcul de vehicule electrice și hibrid în Moldova ar putea depăși 100 mii de unități în anul 2026 sau cel târziu în 2027.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button