Moldovenii au contractat un volum record de credite în prima jumătate a anului 2026

Est-CurierAutor
25.07.2026Data
visibility7

Distribuie
Cetățenii Republicii Moldova au accesat în trimestrul al doilea al anului 2026 cel mai mare volum de credite bancare înregistrat până acum.
Creșterea este susținută de dobânzi mai mici, venituri mai mari și de sporirea cererii pentru credite de consum și locuințe, arată o analiză realizată de expertul economic Veaceslav Ioniță.
Potrivit datelor prezentate în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, în perioada aprilie-iunie moldovenii au contractat credite în valoare de 8,4 miliarde de lei, un record pentru un singur trimestru.
Pentru comparație, în întreg anul 2015 populația a accesat împrumuturi de numai 3,4 miliarde de lei. În primele șase luni ale anului 2026, valoarea creditelor noi a ajuns la 15,4 miliarde de lei, iar calculată pentru ultimele 12 luni, piața creditării a atins nivelul record de 30,7 miliarde de lei.
Expertul explică această evoluție prin îmbunătățirea nivelului de trai și prin creșterea încrederii populației în stabilitatea economică. Deși o parte dintre împrumuturi sunt contractate pentru acoperirea necesităților curente, cele mai multe sunt destinate consumului și procurării locuințelor.
Soldul creditelor bancare acordate persoanelor fizice a ajuns în trimestrul al doilea la 51,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 14% din Produsul Intern Brut. În anul 2025, acesta constituia 46,1 miliarde de lei, iar în 2023 - 25,3 miliarde de lei.
Din totalul împrumuturilor contractate de populație, 59% reprezintă credite de consum, 36% sunt credite imobiliare, iar 5% au fost accesate pentru dezvoltarea afacerilor.
Creditele de consum, la un nivel fără precedent
Piața creditelor de consum continuă să se extindă rapid. În perioada aprilie–iunie 2026 au fost acordate 77.700 de astfel de împrumuturi, cel mai mare număr înregistrat într-un singur trimestru.
În ultimele 12 luni, băncile au acordat aproximativ 295.300 de credite de consum, cu o valoare totală de peste 18 miliarde de lei.
„Moldovenii încep să deprindă arta de a trăi pe datorie”, afirmă Veaceslav Ioniță. Potrivit expertului, finanțarea achizițiilor prin împrumuturi, un model răspândit în economiile dezvoltate, devine tot mai frecventă și în Republica Moldova.
Tendința are însă și efecte negative. Creditele de consum stimulează în mare parte cumpărarea bunurilor din import și pot contribui la creșterea deficitului comercial.
Dobânzile mai mici încurajează creditarea
Un factor important care a favorizat creșterea volumului de împrumuturi este reducerea costurilor de finanțare.
În anul 2015, rata medie a dobânzii la credite era de 15,5%. În primul trimestru din 2023 aceasta ajunsese la 16,4%, iar în trimestrul al doilea din 2026 a coborât până la 10,7%.
Scăderea dobânzilor a făcut creditele mai accesibile și a încurajat populația să împrumute sume mai mari pentru consum și investiții personale.
Piața creditelor ipotecare își revine treptat
În prima jumătate a anului 2026, moldovenii au contractat aproximativ 3.800 de credite ipotecare, în valoare totală de 5,4 miliarde de lei.
Deși ritmul rămâne mai redus decât cel înregistrat în perioada de vârf din 2025, piața creditării imobiliare dă semne de revenire, pe fondul stabilizării prețurilor locuințelor și al reducerii dobânzilor.
Valoarea medie a unui credit ipotecar a crescut la 70.100 de euro, comparativ cu aproximativ 20.000 de euro în urmă cu zece ani. În același timp, rata medie a dobânzii pentru creditele ipotecare noi a coborât până la 8%.
În ultimele 12 luni, populația a contractat credite ipotecare noi în valoare de 11 miliarde de lei și a rambursat 4,6 miliarde de lei din împrumuturile mai vechi.
Astfel, soldul creditelor ipotecare a ajuns la 29 de miliarde de lei, fiind de peste 14 ori mai mare decât în urmă cu un deceniu. Raportată la PIB, datoria ipotecară a crescut de la 1,5% la 7,9%.
Veaceslav Ioniță estimează că anul 2026 va fi unul de consolidare a pieței creditării. Cererea pentru împrumuturile de consum ar urma să rămână ridicată, iar segmentul creditelor imobiliare ar putea înregistra o revenire moderată, susținută de dobânzi mai mici și de situația financiară mai bună a populației.
Publicitate
Recomandate de la parteneri






