Social

Triplă sărbătoare la Mașcăuți

Cea de a 589-a aniversare documentară a satului Mașcăuți, r. Criuleni, a fost marcată de un eveniment demn de manualul de istorie al localității.

 

La 10 august 2025 au fost prezentate simbolurile heraldice (drapelul și stema) satului Mașcăuți, iar martori ai acestui vernisaj au fost Președinții Republicii Moldova, Maia Sandu și al României, Nicușor Dan. 

Deși vizita nu a fost anunțată din timp, căci recunoștea primarul Valeriu Carțîn, nu ar mai fi dormit în noaptea din ajun, înalții oaspeți au fost primiți cu multă bunăvoință de mașcăuțenii și vecinii lor din localitățile megieșe veniți la sărbătoarea satului. Timpul scurt al întâlnirii a fost, totuși, suficient ca mai mulți săteni să facă poze de grup cu ambii președinți. 

Festivitatea la organizarea căreia și-au dat concursul și antreprenori agrari din  localitate, dar și alți agenți economici și meșterii populari, a fost plină de culoare și gust.

Prăjiței, cornulețe, învârtite, floricele din porumb, porumb fiert, zeamă, pâine coaptă în cuptor, fripturi atrăgeau spectatorii la fel ca și lucrările meșterilor artizanali, iar evoluarea artiștilor locali, a celor veniți de la Răculești, Ișnovăț, Hîrtopul Mare făceau să tresară inimile.

Emoții frumoase au avut și cuplurile care au fost omagiate în fața  întregului sat cu prilejul aniversării nunții de aur. E vorba de soții Verdeș Serghei și Nina, Pavlov Ilie și Irina, Vacarenco Cozma și Olga, Dolgu Serghei și Liuba, Buracov Valeriu și Elena.

mascauti 10.08.2025

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button