Anul 2020 a fost de bun augur pentru discipolii antrenorului Mihail Frumusache de la Școala sportivă din Măgdăcești.
Daniel Efros și Bogdan Ogor au participat în ultima săptămână de toamnă a acestui an la Campionatul European pe cluburi la Taekwondo WT desfășurat la Zagreb (Croația). Munca și efortul lor de un an i-a ajutat să urce pe treapta a treia a piedestalului învingătorilor.
La acest Campionat European s-au întrunit discipoli ai 119 cluburi din 29 țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 15 sportivi. Daniel Efros este de la Școala sportivă din Măgdăcești, iar Bogdan Ogor a reprezentat clubul stăucenean ”Calea Fericirii” cu care măgdăceștenii au un fructuos contract de colaborare.
Lilian Pereu, antrenor și administrator la ”Calea Fericirii”, unde practică Taekwondo WT 300 de tineri, a comunicat pentu ”E.C” că acest Campionat a fost o testare pentru sportivii noștri în eventualtatea participarii la Jocurile olimpice de tineret ce se vor desfășura în 2026, în special pentru Bogdan Ogor care se va încadra în categoria de vârstă pentru olimpiadă.
Daniel Efros către 2026 va fi într-o altă categorie de vârstă. În acest context Lilian Pereu și-a exprimat recunoștința pentru autoritățile criulenene care au contribuit la deplasarea băieților și antrenorului Mihai Frumusachi la Zagreb. Au meitat pe deplin susținerea pentru că muncesc mult și au rezultate prin care promovează imaginea raionului.
Elena Chiriac