Școlile vor trece în subordinea Ministerului Educației

Est-CurierAutor
22.07.2026Data
visibility35

Distribuie
Școlile primare, gimnaziile, liceele și instituțiile de învățământ special din Republica Moldova vor trece în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, prin intermediul unor noi structuri teritoriale.
Măsura este prevăzută de reforma „Restart în educație”, aprobată de Guvern.
Potrivit proiectului, actualele direcții raionale și municipale de învățământ vor fi înlocuite de 35 de Agenții Teritoriale pentru Educație, care vor deveni fondatoarele instituțiilor școlare. Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în administrarea autorităților publice locale.
În prezent, școlile sunt gestionate de consiliile raionale și municipale, prin intermediul direcțiilor locale de învățământ.
Ce atribuții vor avea noile agenții
Agențiile Teritoriale pentru Educație vor administra finanțarea instituțiilor, vor aproba numărul claselor și schemele de personal și vor stabili districtele școlare.
Totodată, acestea vor monitoriza respectarea școlarizării obligatorii și vor putea interveni în gestionarea infrastructurii și a bugetelor, în combaterea absenteismului și a bullying-ului, precum și în sprijinirea copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Autoritățile susțin că, pentru elevi și părinți, reforma va permite intervenții mai rapide și acces la servicii de sprijin mai eficiente. Profesorii și directorii ar urma să beneficieze de acces la specialiști și resurse care, în prezent, lipsesc în multe instituții.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că reforma urmărește reducerea diferențelor dintre școlile din diferite regiuni ale țării.
„Trecerea școlilor în subordinea Ministerului Educației, prin reforma «Restart în educație», urmărește ca fiecare copil să beneficieze de aceleași standarde de calitate, sprijin și siguranță, indiferent dacă învață într-un oraș mare sau într-un sat mic”, a afirmat ministrul.
Potrivit lui Dan Perciun, calitatea educației depinde în prezent, în mare măsură, de capacitatea și implicarea consiliilor raionale. Unele administrații dispun de specialiști și resurse, în timp ce alte școli sunt nevoite să se descurce cu un sprijin redus.
„Locul în care s-a născut un elev nu trebuie să-i hotărască viitorul, iar politicile statului în domeniul educației trebuie implementate uniform pe întreg teritoriul țării”, a declarat ministrul.
Salarii mai mari și mai puține funcții vacante
Reforma are drept obiectiv consolidarea capacității administrative a structurilor responsabile de gestionarea școlilor.
Autoritățile intenționează să majoreze salariile angajaților din noile agenții, să reducă numărul funcțiilor vacante, să digitalizeze procesele și să introducă un sistem de management bazat pe obiective și rezultate măsurabile.
Un alt obiectiv este aplicarea uniformă, în fiecare școală, a politicilor elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.
Reforma prevede consolidarea autonomiei instituționale și financiare a școlilor, reducerea birocrației și transformarea inspecțiilor dintr-un mecanism punitiv într-un instrument de sprijin și îmbunătățire a calității educației.
Printre priorități se mai numără reducerea plăților informale, promovarea incluziunii, prevenirea bullying-ului, educația patriotică, promovarea valorilor naționale și asigurarea integrității la examene.
Limitarea influenței politice locale
Autoritățile afirmă că noul sistem de administrare va avea la bază interesul superior al copilului, precum și date și dovezi privind necesitățile reale ale instituțiilor.
Agențiile ar urma să limiteze influența factorului politic local asupra investițiilor în școli, selectării directorilor și organizării rețelei școlare.
Deciziile privind repartizarea resurselor și funcționarea instituțiilor ar trebui să fie, potrivit proiectului, transparente, echitabile și fundamentate pe necesitățile elevilor și ale comunităților.
Școlile vor fi finanțate direct de la bugetul de stat
Odată cu transferul către Agențiile Teritoriale pentru Educație, școlile vor fi finanțate direct din bugetul de stat, în funcție de costul standard per elev.
În prezent, banii ajung la instituții prin intermediul bugetelor locale.
Bugetele școlilor și rapoartele privind executarea acestora vor fi publicate online, astfel încât părinții și comunitățile să poată verifica modul în care sunt cheltuite fondurile publice.
Documentul garantează și continuarea finanțării grupelor cu program prelungit și a claselor cu profil artistic sau sportiv care au funcționat în anul de studii 2025-2026.
În cazul în care numărul acestora se va modifica, banii rezervați nu vor fi retrași din bugetul agenției, ci vor putea fi utilizați pentru alte instituții din zona deservită.
Directorii agențiilor, selectați prin concurs
Directorii Agențiilor Teritoriale pentru Educație vor fi selectați prin concurs și numiți pentru mandate de câte cinci ani.
Aceeași persoană nu va putea conduce o agenție mai mult de două mandate.
Funcționarii actualelor direcții raionale și municipale de învățământ vor putea fi transferați în posturile vacante din cadrul noilor structuri.
Guvernul urmează să înființeze, până la 30 octombrie 2026, cele 35 de agenții și să aprobe structura și efectivul-limită al acestora.
Transferul școlilor și aplicarea noului sistem de finanțare sunt planificate pentru 1 ianuarie 2027.
Școlile din UTA Găgăuzia nu vor fi vizate de reformă, în baza prevederilor legii speciale privind autonomia regiunii.
Publicitate
Recomandate de la parteneri
Citește și alte articole

Peste 500 de candidați vor să se angajeze în instituțiile de învățământ din Republica Moldova

Rezultatele sesiunii suplimentare pentru absolvenții de gimnaziu: doar unul din patru candidați a promovat repetat examenul la matematică




