DubăsariEst-CurierPolitic

Preşedinţii EUROREGIUNII s-au reunit la Coşniţa

Pe data de 15 aprilie, curent, la Coşniţa, Dubăsari, s-a desfăşurat Forumul Preşedinţilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi Adunarea Generală a a Asociaţiei „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” (AESPN).

IMG_0437

– Organizarea acestui Forum la Coşniţa, – a spus gazda întrunirii, Grigore Policischi, preşedintele raionului, – ar însemna şi un element de susţinere a autorităţilor raionale Dubăsari, şi un îndemn pentru colegii din regiunea transnistreană ca să se apropie de noi, să înţeleagă, că datorită acestor euroregiuni, comunicării, pas cu pas învăţăm, căutăm soluţii şi rezolvăm problemele cu care ne confruntăm.

La forum a vorbit şi Valentin Guznac, secretar general-adjunct al Guvernului, care a spus că participarea în asemenea structuri sunt nimic altceva, decât o posibilitate modernă şi palpabilă de a depăşi multiple probleme ce ţin de competenţa celor prezenţi în sală.

La for au fost prezenţi preşedinţi sau vice-preşedinţi de raioane, reprezentanţi ai judeţelor din România, care fac parte din Euroregiune. După turul prezentărilor, directorul executiv al Euroregiunii, Dumitru Tudor Jijie, a prezentat raportul interimar de activitate al AESPN pentru anul curent.

IMG_0445

A urmat numirea cenzorului asociaţiei şi examinarea raportului contabil pentru anul 2015. Directorul executiv a informat despre activităţile desfăşurate până acum, în special, despre cele 25 de vizite de lucru în raioanele-membre ale Asociaţiei, despre participarea AESPN la cel de-al doilea Congres European al Guvernării Locale, care a avut loc la 5-6 aprilie la Krakow, Polonia. Urmează obţinerea statutului de ONG de utilitate publică, ceea ce va deschide calea spre fonduri dedicate, oferite de Guvernul României, şi care va stabili Euroregiunea în aceeaşi categorie ca şi Agenţiile de Dezvoltare Regională. Au urmat consultări asupra agendei de activitate pentru anul curent. Astfel, la propunerea preşedintelui raionului Ialoveni, ediţia a treia a Forumului Economic Transfrontalier al Euroregiunii, programat la Ialoveni în iunie, a fost reprogramată pentru prima decadă a lunii septembrie, dat fiind alegerile locale din România, din iunie, anul curent. Urmează un forum media, în aprilie, scopul căruia, potrivit lui Jijie, este să pună în contact producătorii de media din judeţul Iaşi cu cei din raioanele Moldovei, şi să creeze un mecanism de transfer reciproc de ştiri şi informaţii.

IMG_0458

Participanţii la forum au pus în discuţie piedicile pe care le au de înfruntat la vama RM asociaţiile obşteşti, care intenţionează să aducă donaţii de carte în ţara noastră, iar V. Guznac a informat că procesul de simplificare a procedurii este pornit, în curând nu va mai fi nevoie de acceptul a două ministere pentru aceste donaţii.

Forumul s-a încheiat cu depunere de flori la Monumentul Eroilor din centrul comunei Coşniţa, fotografie comună şi un prânz.

La forum au participat reprezentanţi ai 20 raioane, ai UTA Gagauzia şi Consiliului Judeţean Iaşi.

S. Cernov

IMG_0461

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button