Peste 10.000 de euro pentru hotărâri favorabile unui agent economic

Est-CurierAutor
13.07.2026Data
visibility32

Distribuie
Un avocat și un angajat al unei instanțe de judecată din municipiul Chișinău au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit materialelor cauzei penale, avocatul i-ar fi transmis angajatului instanței între 4.500 și 6.000 de euro pentru fiecare caz. Acesta din urmă ar fi susținut că are influență asupra unor judecători din instanțe de diferite niveluri și că îi poate determina să pronunțe hotărâri favorabile în interesul unui agent economic.
În cadrul investigațiilor, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor anticorupție, au efectuat percheziții la domiciliile și în automobilele celor doi bănuiți, precum și într-un birou de serviciu.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri considerate relevante pentru cauza penală.
Avocatul și angajatul instanței au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de urmărire penală al CNA.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în presupusa schemă.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri






