EducaţieEst-CurierSocial

Microbuzul școlar nou a ajuns la Cruglic (foto, video)

Microbuzul destinat elevilor care circulă din s. Ohrincea la Liceul Teoretic din s. Cruglic a ajuns la destinație miercuri, 10 aprilie 2024.

Cheile de la transportul nou-nouț au trecut prin mai multe mâini, începând de la Ministerul Educației, până au ajuns azi la directoarea instituției, dna Nadejda Burciu, și de la dumneaei – la șoferul care va ține volanul acestuia, dl Vasile Pelin.

Copiii de la Ohrincea au fost invițați să urce în vehicolul care îi va transporta de acum încolo. Cei pe care i-am întrebat, au spus că le place transportul, mai ales că este și nou. „Este o unitate de transport frumoasă, nouă, s-a rezolvat o problemă, care era chiar problemă. Copiii vor veni în condiții mai bune la ore, în mai multă siguranță, cu acces mai bun. Mulțumim și „rutierei” vechi, care a rezistat” – constata directoarea liceului Nadejda Burciu.

Am întrebat-o pe Particia Țîgănaș, eleva care a semnalat ce incomodități suferă elevii când merg la școală cu transportul cu o vechime de cca 30 de ani, care se defecta des, și a atras astfel atenția autorităților asupra problemei transportului școlar, cum se simte, pentru că bujorii din obraji îi trădau emoțiile.

„Mă simt mândră de mine, poate că și datorită faptului că am făcut publică acea problemă, s-a rezolvat, într-un final” – a spus Patricia Țîgănaș. „Dacă o să ținem problemele ascunse, ele n-o să se rezolve de la sine” – își susține colega și Mădălina Cojocari, și ea elevă care face naveta de la Ohrincea. „Cred că e un gest foarte frumos pentru noi. M-am urcat, m-am simțit comod în ea!” – spune David Odobescu, elev, despre noua lor „rutieră”.

Roman Onica, reprezentant al Consiliul raional Criuleni, la acea recreație, când a însoțit microbuzul la școala din Cruglic, a spus că a durat până au fost făcute formalitățile, actele de transmitere, testarea, dar i-a rugat pe elevi să păstreze bunul, care deja le aparține, să-l mențină curat, să respecte conducătorul auto, care poartă răspundere pe parcursul drumului de fiecare dintre ei, să se respecte reciproc și autobuzul să contribuie la succesele lor la învățătură. Primarul de la Cruglic, Iurie Neculai, a exprimat mulțumiri tuturor celor care s-au implicat pentru că transportul să ajungă, în sfârșit, la destinatari. Viorica Barcari, șefa-interimară a Direcției Educație, le-a dorit elevilor să se simtă în siguranță atunci când vin la liceu sau se vor deplasa la concursuri, la alte activități, să beneficieze de oportunitatea de a se dezvolta și a deveni cetățeni activi, pe care îi așteaptă toată societatea.

Vasile Pelin, cel care va efectua cursele cu elevi pe ruta Ohrincea-Cruglic și viceversa, are peste 40 de ani de experiență la volan. A avut ocazia să conducă, pe unde a lucrat, nu doar vechituri, dar acum își dorește sănătate și răbdare cu copiii. Deja dumnealui urmează să obțină și avizul poliției de a exploata transportul școlar pe destinația lui.

Amintim că problema transportului școlar vechi și incomod a fost semnalată de o elevă, care face naveta Ohrincea-Cruglic, iar articolul apărut în „Est-Curier” a motivat autoritățile raionale să fie mai insistente și să asigure copiilor confortul promis, după ce au sistat activitatea gimnaziului din Ohrincea și altor două gimnazii din raion, Coșernița și Dolinnoe, reorganizându-le.

 

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button