Victor Pelin, meșterul popular cioplitor în lemn, care locuiește la Bălțata, Criuleni, și ne-a obișnuit cu prezența sa la evenimentele publice, a atins onorabila vârstă de 75 de ani. Cu acest prilej, începând de miercuri, 18 iunie, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală îi găzduiește expoziția aniversară „Lemn, suflet, pasiune – o viață de creație”. Deținător al titlului „Meșter Faur” și a numeroaselor titluri de alt fel, Victor Pelin și-a expus la muzeu o impresionantă colecție de lucrări realizate în cei 30 de ani de activitate de creație, reflecția străduinței sale asupra formelor care exprimă și sensuri, netezite cu dibăcie de sculele și mâinile maiestrului, în care transpune și o părticică a sufletului său blând. În interviul ce ni l-a oferit, vă invităm să-i descoperiți trăirile, cu prilejul evenimentului simbolic în viața dumisale și despre anii dedicați meșteșugului.
– Măestre, cum vă simțiți, odată ajuns la această aniversare?
– Mă simt bine, dar știți cum, la vârsta noastră deja sunt niște probleme. Problema principală e că am rămas „jumătate”. Mi-am pierdut soția, în martie, și acum sunt singur. Dar trebuie să merg mai departe, așa îmi spune fiica: „Tata, nu te alinta! Mergi înainte!”.
– Unde v-ați născut, ce ați studiat și ce v-a ajutat să vă formați ca și artist plastic? Cum v-ați stabilit la Bălțata?
– Eu m-am născut în Orhei. Într-acolo tatăl meu a fost trimis după facultate, a fost director de școală moldovenească. Clasa întâi am început la școala din Orhei, care era mai aproape de casă, și era școală rusă. Pe urmă tata a fost trimis la lucru în Slobozia, apoi la Chișinău, în calitate de vice-director la Colegiul Muzical, așa am ajuns la Chișinău. Criulenean m-am făcut când noi cu soția ne-am dorit o căsuță de vacanță. Am găsit-o la Bălțata, am cumpărat-o în 1986. De profesie sunt inginer în telecomunicații. Am absolvit facultatea la Odesa, pentru că institut de telecomunicații era numai acolo, la noi la Politehnică încă nu era atunci. Și am lucrat în domeniu mulți ani. Am început de la simplu inginer și am ajuns la inginer șef, la o întreprindere.
– Cum ați descoperit cioplitul în lemn și care a fost prima lucrare pe care ați realizat-o? Ce emoții ați avut când a fost gata? V-a plăcut sau ați fost critic față de rezultat? Mai aveți acea lucrare?
– Din copilărie tatăl meu mă învăța să lucrez și cu mâinile, așa, să pot face ceva frumos. Când aveam 5 ani, el a adus acasă un set de scule pentru prelucrarea lemnului. Și de atunci eu deja știam ce înseamnă daltă, ce înseamnă ciocan, burghiu. Prima mea lucrare din lemn a fost un vaporaș, cu care să mă joc în apă, la iaz, când ne duceam la scăldat. Nu-mi amintesc ce emoții am avut, în schimb fratele meu mai mic a fost impresionat de vaporaș și a spus că am făcut ceva frumos, și eu am fost de acord cu el. Au trecut de atunci 70 de ani, nu s-a mai păstrat vaporașul, nici sculele acelea, dar au rămas amintirile și pozele…
– De cind ati inceput cioplitul artistic a lemnului?
– Încă în anii sovietici, dar deja erau ultimii ani. În anul 1991, încă era, de facto, uniunea sovietică, eu am trecut, tot ca inginer-șef, la o întreprindere care se numea în rusă Predpriatie masterov narodnyh hudojestvennyh promyslov „Meșter Faur” (trad. din rusă, aproximativ – Întreprinderea de meșteșuguri populare „Meșter Faur”), așa se numea. Acum nu există, dar atunci în anii sovietici, fiecare republică avea așa ceva. Și la noi a fost asta, Meșter Faur. Eu am lucrat acolo cam un an, dar pe urmă am decis că deja pot lucra și singur, că atunci, deja în anul 92, se putea face antreprenoriat individual, cooperative. Și eu am decis că e mai bine să lucrez pentru mine, dar nu pentru stat, pentru că… atunci stat deja era, sau nu era, nimeni nu știa precis cum va fi mai departe. Acum eu locuiesc permanent în Bălțata, am făcut aici atelier.
– Uitându-vă peste anii dedicați acestui meșteșug, puteți afirma că cioplitul în lemn a fost menirea dvs în viață? Sau încă este?
– Încă este, da! Eu știu că mie îmi place lemnul. Asta am aflat încă în copilărie, că mă atrage lemnul. Și am decis să lucrez în domeniu. Eu nu am studii în prelucrarea lemnului, sunt autodidact, dar am ajuns să prelucrez, să fac ceva deosebit cu lemnul. Eu nu pot să fac uși, ferestre, pentru asta trebuie și utilaje mai sofisticate, iar eu am așa – mai mici… Și am simțit, cu timpul, că asta este ce vreau, de ce am nevoie, pentru că în domeniul telecomunicațiilor, unde am lucrat, tot a fost interesant, dar … totuși, nu a fost domeniul meu.
– Care sunt lucrările dvs preferate, pe care nu obosiți să le confecționați?
– Când mi s-a născut nepoțica, eu am făcut niște jucării pentru ea. Pentru ea dintâi, și acum le fac și pentru alți copii, și asta mie îmi place. Dar pe parcursul anilor, am schimbat direcțiile. Am început să prelucrez rădăcini de copaci. Găseam ceva interesant, făceam obiecte cum ar fi sfeșnice decorative. Pe urmă am trecut la măști decorative, la panouri decorative. Acum fac mai multe farfurii decorative și jucării. Am făcut multe suporturi pentru sticle. A fost cândva o modă, știți – ce e la modă trebuie să faci (râde), chiar dacă moda e trecătoare…
– Care sunt invențiile pentru care ați fost apreciat la „Infoinvent” (n.r. – expoziție internațională specializată, organizată de AGEPI), în 2013, apoi în 2019?
– La „InfoInvent” sunt niște compartimente. Eu participam la design. Am făcut mai multe lucrări cu design deosebit. Am primit acolo și medalii. Am trei sau patru medalii de aur și de argint. Dar nu numai de la Moldexpo, nu numai de la AGEPI (n.r. – Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală), dar și de la agențiile internaționale. Am distincții de la „InfoInvent” din Portugalia, România.
– Vi s-a întâmplat să vă despărțiți cu greu de vreo lucrare?
– Nu! Știți cum e? Dacă cuiva îi place, sunt bucuros. Când am făcut expoziția asta la muzeu, eu am vrut să expun acolo mai multe lucrări pe care le-am făcut pe parcursul anilor, dar nu s-au păstrat, iar să fac replici nu am reușit. Eu am făcut multe trofee pentru mai multe festivaluri în țară. Chiar și pentru „Meșterul Manole” de la Criuleni. Am făcut, cred că, pentru mai mult decât 30 de festivaluri din țară, de la nord până la sud. Și toate sunt diferite, nu se repetă, pentru că și festivalurile sunt diferite, începând de la denumire și terminând cu specificul.
– Credeți că este suficient de apreciat și promovat meșteșugul popular în R. Moldova?
– În ultimii ani cred că s-a făcut mai mult pentru promovare. Se ocupă mai mult de aceasta Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, Uniunea Meșterilor Populari, CNCPPCI (n.r. – redenumit în martie în Centru Național de Cultură Tradițională).
– Dle Victor, care vă sunt sursele de inspirație?
– Până nu demult inspirația mea a fost soția, Vera, ea fost mulți ani muza mea. Dar acum, știți cum e, mă inspiră natura, chiar și lemnul. Când iei o bucată de lemn, deja o ții în mână, și te gândești: așa, ce să fac cu asta? Și vine ceva…
– Pe afișul expoziției apareți împreună cu regretată dvs soție, dna Vera. De fapt, așa vă ține minte publicul care v-a admirat lucrările la numeroase expoziții locale, naționale sau internaționale – mereu împreună. De ce ați ales această fotografie?
– Noi știam încă din ianuarie, că expoziția o să fie în lună iunie, noi lucram împreună asupra expoziției. Soția a plecat la sfârșitul lunii martie, este și o dedicație pentru ea…
– Ce ați dori să le mai spuneți cititorilor noștri?
– Vreau să spun că deja aproape 30 de ani mă ocup cu lemnul și în anii aceștia am fost cu expoziții și la concursuri în mai multe țări. Mai mult în România, dar am fost și la un concurs de sculpturi în Italia. Am fost la un festival în Turcia. Nu vorbesc deja de Ucraina, unde am fost de mai multe ori. În China eu nu am ajuns, dar au ajuns lucrările mele, la expozițiile mondiale la care din partea țării noastre participă „Moldexpo”, la Șanhai, Expo 2000, Expo 2015, asta o dată în 5 ani se face. Lucrarea mea „Roata de tors” a ajuns la o expoziție în Dubai, chiar la ultima expoziție care a fost. Am mai expus la Hanovra, Germania.
– Spuneați acum un an, la Condrița, că v-ați dori o pădure doar din tei, pentru că lemnul Dvs preferat este teiul. Știți cumva, s-a mai sădit acea pădure?
– Am fost și anul acesta la reședința prezidențială, dar n-am văzut că s-au adăugat niște tei! Cum a fost în an, așa a și rămas! În schimb, am sădit un tei în ograda mea, pentru frumusețe. Am mai multe specii: pin, arțar, brad. Corn și tei am sădit anul acesta. Copacii care cresc în ograda mea sunt toți de frumusețe, nu de roade. Și soția mea Vera a fost o mare iubitoare de natură – ea s-a născut în Rusia, în Novosibirsk. Vă doresc să fie liniște în lume și împrejur – frumos!
Pentru conformitate, Svetlana Cernov
Foto: Vera și Victor Pelin, afișul expoziției aniversare
