Destinație. Trei zile de istorie a vinului, în inima Chișinăului

Est-CurierAutor
28.05.2026Data
visibility77
Imagine
Foto: Foto: iStockphoto.com
Distribuie
Prima expoziție dedicată istoriei vinului și vinificației va avea loc în Grădina Publică Ştefan cel Mare din Chișinău și va purta genericul „7000 de ani de rod și poveste: Civilizația Cucuteni la originile viticulturii în Europa Centrală”. 
În perioada 29–31 mai, în parcul central al Chișinăului va avea loc prima expoziție deschisă a proiectului «7000 ani de ani de rod și poveste» — în cadrul festivalului Wine Park, care reunește iubitorii de vin și de cultură în aer liber.
Expoziția va prezenta istoria vinului moldovenesc din Neolitic până în epoca Principatului Moldovei, prin fapte pe care majoritatea oamenilor nu le-au auzit niciodată. Cercetători moldoveni de pe ambele maluri ale râului Nistrului vor familiariza publicul larg cu mărturii arheologice și documentare concrete din istoria viticulturii în Moldova.
Printre subiectele cheie:
— primii sâmburi de struguri găsiți în vase din epoca Neoliticului pe teritoriul Moldovei
— amprenta unei frunze de viță în lutul unei case aparținând culturii Cucuteni-Tripolie (Brânzeni, ~4500 înainte de Hristos), una dintre cele mai vechi dovezi ale prezenței viței în spațiul locuit de om
— strugurii în movile scitice, în vase rituale și în ceremonii de jurământ
— vinul în viața Principatului Moldovei: prime măsuri, pivnițe, ranguri și tradiții.

Evenimentul de la finalul lunii mai este primul dintr-o serie de evenimente dedicate istoriei vinului. În toamna anului 2026 va urma o expoziție interactivă extinsă și participare de nivel internațional, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, cu prezentarea unor materiale științifice.  

Pe termen lung, proiectul ăși propune crearea unei expoziții mobile cu identificarea unui itenerariu de expunere peste hotarele Republicii Moldova, care va fi și primul pas spre un Muzeu permanent al Vinului din Moldova: un loc în care istoria de șapte mii de ani va deveni parte din profilul cultural și turistic al țării și un brand de export pentru promovarea vinului moldovenesc și a imaginii țării.

Expoziția este organizată de Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova și cercetători de pe ambele maluri ale Nistrului, reuniți sub egida Platformei Cultură. Evenimentul este realizat cu sprijinul Programului Uniunii Europene.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole