Important pentru cetățenii Republicii Moldova din Italia

Est-CurierAutor
20.01.2026Data
visibility28
Imagine
Distribuie
Ambasada Republicii Moldova în Italia a emis un comunicat cu referire la problemele întâmpinate de unii cetățeni ai Republicii Moldova, în special în nordul Italiei, privind cărțile de identitate eliberate de autoritățile italiene, în care locul de naștere este indicat eronat ca „URSS”, „SUN” sau „Federazione Russa”, deși sunt născuți în Republica Moldova, situații semnalate …

În urma acțiunilor și solicitărilor Ambasadei privind remedierea acestor erori în indicarea locului de naștere al cetățenilor moldoveni născuți în Republica Moldova anterior anului 1991, autoritățile locale italiene urmează să procedeze la rectificarea actelor respective.

Astfel, conaționalii care se regăsesc în această situație și dețin documente italiene ce conțin date eronate referitoare la locul de naștere (URSS, SUN sau Federazione Russa), sunt îndemnați să se adreseze primăriei (Comune) din localitatea de domiciliu pentru rectificarea documentelor de identitate, astfel încât locul de naștere să fie indicat corect ca „MDA / Republica Moldova”.

„În cazul în care întâmpinați dificultăți sau situații când unele primării nu sunt informate cu privire la cele menționate mai sus ori resping cererea de rectificare, vă rugăm să contactați Ambasada Republicii Moldova în Italia și să ne semnalați cazul, în vederea intervenirii punctuale pe lângă autoritatea competentă.”- se menționează în comunicatul Ambasadei Republicii Moldova în Italia.

Date de contact pentru suport și asistență consulară:

Pentru informații suplimentare privind serviciile consulare, consultați pagina  web: https://italia.mfa.gov.md/ro/servicii-consulare

Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole