Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, 20 noiembrie 2024, un proiect de lege cu privire la Reglementarea utilizării telefoanelor mobile în timpul orelor. În acest sens Ministerul Educației și Cercetării propune modificări la Codul Educației.
Potrivit proiectului, elevii nu vor putea utiliza echipamente electronice de comunicație în timpul orelor, cu excepția folosirii acestora în scop educațional, în situații de urgență, cum ar fi starea de sănătate precară, dar și în cazul necesității monitorizării sănătății elevilor cu dizabilități.
Prin această măsură, Ministerul Educației și Cercetării își propune să crească gradul de siguranță în mediul școlar, în contextul în care utilizarea excesivă a telefoanelor mobile poate provoca distragerea atenției elevilor. De asemenea, legiuitorii speră că astfel se va reduce amploarea fenomenului de hărțuire cibernetică. Condițiile și modul de utilizare a telefoanelor mobile, dar și a altor echipamente electronice vor fi prevăzute într-un Regulament aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării.
Instituțiile de învățământ general pot aplica pentru reglementarea utilizării dispozitivelor digitale Regulamentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării sau vor elabora în baza lui unul propriu făcând adaptări și ajustări rezonabile.
Alte modificări propuse la Codul Educației țin de introducerea unui nou profil de studiu pentru clasele liceale. Se propune introducerea unui profil general de studiu, pe lângă cel real și umanist, pentru școlile cu o singură clasă liceală. Măsura este necesară pentru a avea o distribuție mai echilibrată a orelor între obiectele de profil, în așa fel încât, la absolvire, elevii să poată merge la facultăți cu diferite specialități.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, noile măsuri au fost propuse în urma consultărilor publice.
Nota informativă care explică de ce a fost nevoie de cele două modificări ale Codului Educației, disponibilă aici.