Cristina Stahi este artistă începătoare care uimește prin lucrările sale, lăsând impresii de neuitat. Picturile ei exprimă libertate de gândire, sinceritate, tratează probleme importante cu care se confruntă omenirea, dar mai presus de orice, oferă adevărate delicii vizuale celor care știu să o aprecieze.
A studiat la Școala de Arte din orașul Criuleni, iar acum este elevă la o școală de pictură din Moscova „Andrushok School”. Paralel, este elevă la Liceul ”Aristotel” din Chișinău, unde și-a vernisat recent a doua expoziție personală. Despre pasiunea sa ne vorbește în interviul ce urmează.
– Cristina, cum a început pasiunea ta pentru pictură?
– La vârsta de 2 ani am descoperit acuarela, care din acel moment a devenit jucăria mea preferată, îmi plăcea foarte mult din considerentul că avea multe culori și tot cam pe atunci am început a experimenta jocul cu acestea. La vârsta de 4 ani, într-o zi de grădiniță, educatoarea dna Ana, ne-a propus să pictăm casa noastră, desenul meu a fost cel mai bun, motiv pentru care dumneai l-a trimis la o expoziție, după care a discutat cu părinții și le-a propus să mă înscrie la cursuri de pictură. Pe la 5 ani am participat la primul meu concurs, un concurs național cu genericul ”Profesia mamei mele”, de unde am revenit cu locul I. Aceste reușite m-au încurajat să continui, iar pe lângă asta, de fiecare dată primeam cadou cărți de colorat, creioane și carioci. De mică petreceam foarte mult timp la masă, colorând personaje din povești – aveam o colecție impunătoare de cărți de colorat.
– Ce reprezintă pictura pentru tine?
– Pentru mine pictura este un refugiu, o activitate care mă calmează, îmi antrenează răbdarea și voința. De multe ori este o provocare pentru mine, iar mie îmi plac provocările și cel mai important, pictura pentru mine este un mijloc de comunicare.
– În viziunea ta, care crezi că sunt abilitățile pe care trebuie să le posede un pictor?
– În primul rând, consider că un pictor trebuie să aibă multă răbdare și voință pentru că, pictura nu se însușește ușor, crești doar dacă practici continu, zi de zi, an de an, iar de multe ori saltul calitativ se observă după un timp îndelungat de practică. Spre exemplu, dacă desenezi doar de 2- 3 luni, nu trebuie să fii mirat atunci când nu îți reușește un portret sau peisaj. Studiile sunt cruciale, deoarece ele asigură o bază bună și stăpânire de sine, nu crești dacă nu înveți.
Un pictor trebuie să fie înzestrat cu creativitate și viziune pentru a ști exact ceea ce vrea să obțină și neapărat să aibă ochi ascuțiți. Cel mai important este să facă totul cu pasiune și mereu să fie gata pentru a fi criticat.
– Care sunt artiștii ce ți-au marcat parcursul creativ?
– Sunt câțiva artiști. Primul și cel mai semnificativ este Leonardo da Vinci. Am studiat și studiez până în prezent viața și creația sa, și mă impresionează modul în care lucra, atelierul său, ideile, concepțiile -toate sunt incredibile, lucru care mă face să vreau să desenez mai mult. Datorită lucrărilor sale am început să fiu foarte atentă la semne și simboluri. Un alt pictor pe care îl admir este Eugène Delacroix, picturile sale sunt cu adevărat impunătoare, deseori studiez gama cromatică și dinamica omului din numeroasele scene de război pe care acesta le-a pictat. Vincent van Gogh se află și el printre artiștii, care mă inspiră. Citindu-i biografia am aflat un lucru foarte interesant: fiind sărac nu-și putea permite o gamă variată de vopsele, limitându-se la ceea ce avea. De la el am învățat că nu este nevoie de mult pentru a crea frumosul, dacă nu am la îndemână o anumită culoare nu intru în panică și nici nu mă plâng, dar încerc să ies din situație cu ceea ce pot. Cea care însă mi-a marcat conceptul de pictură și modul în care desenez este Тanya Shatseva, artistă din Rusia, pe care o ador și în stilul căreia mă regăsesc. Creațiile sale sunt extrem de bine gândite și colorate, pictează mai mult surrealist. Am avut posibilitatea să comunic cu ea, lucru pentru care îi sunt recunoscătoare, deoarece așa învăț de la cineva cu experiență bogată.
– Ce sentimente te încearcă atunci când te afli în fața șevaletului?
Sentimentele variază în dependență de ceea ce aștern pe foaie sau pânză și care este scopul desenului. Fiecare desen vine cu propriile gânduri și emoții, de la bucurie până la tristețe.
– Care sunt sursele tale de inspirație și spune-mi te rog dacă există momente de criză artistică?
– Datorită faptului că încă învăț, mă inspiră lucrările altor artiști, ba chiar pe multe din ele le reproduce. După mine, acest aspect nu este deloc rușinos, în așa mod reușesc să exersez și să învăț. Mă inspiră poeziile scrise în vers liber, filmele, știința și, deja mult mai rar, oamenii și poveștile acestora. Ceea ce ține de criza artistică, toți ne perindăm prin momente de criză, care ulterior se transformă în unele de inspirație. Pentru artiști aceste momente sunt normale, ba chiar au și ele rostul lor, deoarece este o perioadă de pauză, o eliberare de clișee pentru a putea continua.
– Care a fost primul tablou pe care l-ai pictat?
– Aici o să mă refer la două tablouri pictate în anul 2015, executate la comandă pentru niște familii stabilite în Canada, tematica acestora fiind casa părintească. Odată cu aceste tablouri au apărut și primii mei bani, dobândiți din activitatea artistică.
– Dacă tot ai menționat despre expoziția pe care recent ai organizat-o, cum a apărut această idee și care a fost reacția colegilor tăi la vederea lucrărilor?
– Scopul expoziției mele a fost cel de a sensibiliza colegii vizavi de problemele mediului înconjurător, precum încălzirea globală, incendii forestiere, dispariția speciilor de insecte/ animale și poluarea, consecințe ce rezultă din acțiunile umane. În cadrul liceului „Aristotel” sunt foarte mulți tineri interesați de ecologie și problemele acesteia, care încearcă să găsească soluții pentru a le rezolva la nivel local. Având în vedere că tema expoziției a fost Societatea modernă și problemele de mediu cu care se confruntă, liceul meu era locul perfect pentru a-mi prezenta lucrările. Mă bucur că atât colegii, cât și profesorii, au apreciat mesajul fiecărui desen, fiind impresionați de expoziție, îndeosebi de faptul că aceasta era plină de culoare.
– Din punctul tău de vedere , care este partea cea mai frumoasă a meseriei de pictor?
– Eu nu mă consider pictor, ci mai degrabă amator, nu mă pot compara cu un pictor, dar cred că nimic nu este mai fascinant decât emoțiile pe care reușești să le trezești în oameni, prin intermediul creațiilor tale, iar satisfacția că munca îți este apreciată de către cei din jur este nemărginită. M-am convins de acest lucru în vara anului 2019, când am participat pentru a doua oară la concursul “Cai verzi pe pereți”, organizat în cadrul festivalului IA Mania, unde am reușit să obțin locul 2. Toți participanții am avut la dispoziție 24h pentru a realiza un desen pe pânză, cu dimensiunile de 2 x 3 m, inspirit din valorile și tradițiile naționale. În timpul procesului de creație, dar mai ales la final, pictura mea a fost înconjurată de foarte mulți copii, care se uitau uimiți la ea. Momentul respectiv m-a marcat profund și nu o să uit niciodată mirarea și fascinația, care se citea pe fețele micilor critici.
– Ai de gând să-ți continui studiile în domeniul picturii sau ramâne a fi un hobby, un refugiu pentru suflet?
– Încă n-am decis asupra acestui aspect. Sunt în clasa a 12-a, urmează să hotărăsc la ce universitate vreau să aplic și ce vreau să fac în viitor.
– Cui mulțumești pentru artistul Cristina Stahi de astăzi?
– În primul rând, familiei mele, care m-a susținut și încurajat indiferent de orice, profesorilor mei de la Școala de Arte din Criuleni și Liceul Teoretic “Boris Dânga”, dlui Mihai Șerbu și dnei Lilia Cazacu, pentru care simt o mare stimă și căldură sufletească. Sunt adevărați profesioniști cu viziuni creative deosebite, de la care cu siguranță mai am de învățat foarte multe. Le mulțumesc din suflet și le doresc multe succese și multă inspirație!
Pentru conformitate, Cătălina Istrati, stagiară
În fotografii: lucrările Cristinei Stahi
