Copil de trei luni, blocat într-un automobil. IGSU atenționează părinții să nu lase minorii nesupravegheați

Est-CurierAutor
22.07.2026Data
visibility14
Imagine
Foto: Imagine simbol
Distribuie
Un copil de doar 3 luni a rămas blocat, în dimineața zilei de 22 iulie, într-un automobil parcat pe strada 31 August din municipiul Cahul.
Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în câteva minute și au reușit să deblocheze vehiculul.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:39. Potrivit informațiilor preliminare, ușa mașinii s-a închis accidental, iar cheia a rămas în habitaclu, unde se afla și bebelușul.

O echipă de salvatori a ajuns la fața locului în mai puțin de 5 minute. Aceștia au constatat că micuțul se afla în siguranță, însă automobilul era blocat.

În urma acțiunilor operative, salvatorii au reușit să deschidă mașina în aproximativ 3 minute. Copilul a fost preluat de un echipaj medical și examinat de specialiști.

Bebelușul nu a avut de suferit, iar după efectuarea investigațiilor necesare a fost încredințat părinților.

IGSU le reamintește adulților să manifeste o atenție sporită atunci când se află cu copii în apropierea autovehiculelor și să nu lase niciodată minorii nesupravegheați în interiorul mașinilor, nici măcar pentru perioade scurte.
Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole