Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a dat start campaniei de prevenire a cazurilor de intoxicație cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de fermentare a vinului.
Cetățenii sunt rugați să fie foarte prudenți și să evite riscurile la care sunt supuși în procesul de fermentare a vinului. Salvatorii avertizează că dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentare este o substanță toxică, fără miros sau culoare. Gazul fiind mai greu decât aerul, se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte, în special în încăperile închise. Aflarea în beciuri și subsoluri nedotate cu ventilație corespunzătoare prezintă un risc sporit pentru viața și sănătate. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, vomă, iar în cazuri grave – convulsii și comă. Cetățenii sunt rugați să nu fermenteze mustul în spații închise!
Dacă totuşi o fac, trebuie să verifice căile de ventilare, dar și să controleze concentrația oxigenului din încăpere
prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care lumânarea se stinge, nivelul de oxigen este insuficient și trebuie imediat de părăsit încăperea! Totodată este recomandat ca persoanele care urmează să intre în beci, unde sunt păstrate recipiente cu vin, să anunțe pe cineva prealabil.
În situația în care în încăpere deja se afla o victimă, intrare fără echipament de protecție este periculoasă.
În 2020, în Republica Moldova, 3 persoane au suferit intoxicații cu dioxid de carbon în urma nerespectării
regulilor de securitate în procesul fermentării vinului. În 2019, la fel, 3 persoane s-au intoxicat, dintre care
doi cetăţeni au decedat. În 2018, 4 persoane din Republica Moldova și au pierdut viața, intoxicați cu dioxid
de carbon în urma procesului de fermentare a vinului, iar o persoană a fost salvată, din numărul total de 5
cetăţeni suferinzi.
Șeremet Gabriel, ofițer superior
al SP a SSE Dubăsari, căpitan
al s/intern