Despărţământul „I. Sârbu” ASTRA Criuleni, a primit invitaţie de a participa la Adunarea Generală Anuală a Despărţământului Astra „Mihail Kogîlniceanu” Iaşi, care a avut loc pe data 9 aprilie 2016 la Universitatea „Alexandru Ion Cuza”, Sala Ferdinand. O delegaţie de 10 persoane şi anume Elena Iacob şi Ala Ungureanu (Oniţcani), Maria Prodan şi Svetlana Bounegru (Boşcana), Lidia Frumosu şi Elena Frumosu (Criuleni), Svetlana Jitariuc (Grigoriopol), Eugenia Ciutac (Măgdăceşti), Lidia Cioban şi Eugenia Grama (Hârtopul Mare), am plecat la acest for important.
În deschiderea adunării a răsunat Imnul României, Imnul ASTREI, au urmat mesajele Consiliului Gudeţean Iaşi, conducerii centrale a Asociaţiunii Astra (Sibiu), cuvinte de salut din partea delegaţiilor astriste din ţară şi din afara graniţelor ţării.
Începe colocviul „Astra şi românii din afara graniţelor ţării. Realităţi contemporane”. Prof. Areta Moşu, vicepreşedinte al Asociaţiunii ASTRA, preşenintele Despărţământului ASTRA „M.Kogălniceanu” Iaşi, inima şi sufletul ASTREI, ne-a preîntâmpinat că avem un program intens, actual, sensibil şi modern.
Domnul acad. Tudorel Dima, Academia Română, ne-a vorbit despre „ASTRA şi Academia Română, cercetător şt.dr. Petre Guran, secretar de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, a salutat pe cei prezenţi şi a apreciat activitatea Asociaţiunii, prof. universitar dr. Ch. Iacob, Universitatea „Alexandtru Ioan Cuza” Iaşi, a prezentat comunicarea „ASTRA în actualitate”, cercetătorul ştiinţific dr. Mircea Cristian Chenghea de la Universitatea „A. I. Cuza” a vorbit despre „ASTRA Iaşi- repere contemporane”.
Elena Frumosu, ASTRA Criuleni, director general-adjunct al Serviciului de Stat de Arhivă al R. Moldova, a relatat despre „Păstrarea memoriei neamului prin Astra”, spunând că „am fost cuprinsă de satisfacţie când am aflat că în ANRM se păstrează mărturii despre activitatea ASTRA basarabene din anii 1933-1937…. ASTRA în Basarabia, începând cu anii 90 ai se. XX a desfăşurat o activitate fructoasă şi meritorie. Colaborarea cu ASTRA Iaşi a pus temelia creării unor noi despărţăminte, cercuri în localităţile din republică. Anual sunt organizate diferite concusruri, tabere de creaţie, de odihnă pentru copii, conferinţe, instalări de plăci comemorative şi busturi, lansări de carte etc. ASTRA este un valoros creator de documente pentru neamul nostru şi de la tribuna acestui for anunţ întreaga susţinere şi plenara implicare în expertiza valorii şi pregătirea documentelor pentru arhivare, a fi predate arhivei naţionale, municipale sau raionale”.
Au urmat lansări editoriale, pauze muzicale cu Tudor Ungureanu de la Căpriana, Străşeni, conducătorul ansamblului „Ştefan Vodă”, vernisajul expoziţiei laureaţilor concursului de arte plastice „N.N. Tonitza”, ediţia a XI-a.
Cu impresii frumoase, gânduri înălţătoare, planuri noi pentru 2016 ne-am întors la casele noastre pentru a promova şi pe viitor ideile asrtiste.
Lidia Fumosu, preşedintele Despărţământului „I. Sârbu” ASTRA Criuleni