La 9 februarie 2024 au fost anunțate instituțiile care vor face parte din proiectul național Rețeaua de Școli Model.
35 de instituții de învățământ general din țară, câte una din fiecare raion, urmează a fi renovate totalmente și dotate cu tot ce este necesar pentru a asigura calitatea procesului de studiu și corespunderea la cele mai înalte standarde în domeniu. Aceasta înseamnă investiții în infrastructură, modernizarea conținuturilor educaționale, echipamente digitale de ultimă generație, săli de curs și laboratoare performante, terenuri de sport, transport, alimentație gratuită, etc.
– Am decis să investim în crearea acestor poli de atracție în fiecare raion care să servească drept destinație în special pentru elevii din instituțiile foarte mici. Vom investi în infrastructură, un factor care permite ca procesul educațional să fie organizat la cele mai înalte standarde. Însă ceea ce contează cel mai mult sunt cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ, modul în care sunt construite procesele în instituție, disponibilitatea materialelor didactice și multe alte aspecte care transformă această comunitate în una performantă- a spus ministrul Dan Perciun în cadrul evenimentului de lansare a Rețelei Școlilor Model.
Acest proiect este susținut de Banca Mondială, Delegația UE în RM, UNDP, UNICEF, USAID
„Există mari diferențe dintre performanțele elevilor din școlile mai mici, rurale, și cei din școlile mai mari, urbane, așa cum demonstrează rezultatele testelor PISA. Aproximativ 64% dintre elevii de 15 ani din școlile rurale au obținut punctaje mai mici în științe și citire, comparativ cu 46% media națională. Sperăm că școlile model vor arăta o modalitate de a îmbunătăți potențial aceste scoruri prin adoptarea și adaptarea standardelor de bună practică în învățare și predare”, a punctat Maha Damaj, reprezentantă de țară UNICEF în Republica Moldova.
La selectarea școlilor s-a ținut cont de mai multe criterii, inclusiv numărul de elevi care își fac studiile în aceste instituții să fie de minim 500, școlile să dispună de 200 de locuri libere pentru a primi elevi din alte localități.
La prima etapă vor fi incluse 10 instituții, din cele 35 din Rețeaua Școlilor Model, renovarea urmând să se facă în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.
Pentru crearea Rețelei Școlilor Model model sunt necesare investiții de cca 70 mln euro, la etapa actuală fiind identificate 14,5 mln euro.
Lista școlilor din Rețeaua Școlilor Model:
No. | Raion | Localitate | Denumirea instituției |
1 | SOROCA | SOROCA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Petru Rares” |
2 | ANENII NOI | ANENII NOI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
3 | SÎNGEREI | SÎNGEREI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Olimp” |
4 | REZINA | REZINA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” |
5 | UNGHENI | UNGHENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „A. Pușkin” |
6 | STRĂȘENI | STRĂȘENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
7 | CHIȘINĂU | CHIȘINĂU | Instituția Publică Liceul Republican cu Profil Sportiv |
8 | CĂUȘENI | CĂUȘENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
9 | CĂLĂRAȘI | CĂLĂRAȘI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” |
10 | CAHUL | CAHUL | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
11 | EDINEȚ | EDINEȚ | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
12 | LEOVA | LEOVA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
13 | DUBĂSARI | COȘNIȚA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Creangă” |
14 | NISPORENI | NISPORENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mircea Eliade” |
15 | HÎNCEȘTI | HÎNCEȘTI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” |
16 | CRIULENI | CRIULENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Boris Dinga” |
17 | ORHEI | ORHEI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” |
18 | BĂLȚI | BĂLȚI | Instituția Publică Liceul Teoretic „B. P. Hasdeu” |
19 | OCNIȚA | OCNIȚA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” |
20 | BRICENI | BRICENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Grigore Vieru” |
21 | RÂȘCANI | RÂȘCANI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Liviu Damian” |
22 | DROCHIA | DROCHIA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
23 | GLODENI | GLODENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Vasile Coroban” |
24 | ȘOLDĂNEȘTI | ȘOLDĂNEȘTI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” |
25 | UTAG | CEADÎR-LUNGA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihail Ceachir” |
26 | BASARABEASCA | s. ABACLIA | Instituția Publică Liceul Teoretic„Constantin Stere” |
27 | CANTEMIR | OR.CANTEMIR | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
28 | CIMIȘLIA | CIMIȘLIA | Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” |
29 | DONDUȘENI | DONDUȘENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” |
30 | FĂLEȘTI | FĂLEȘTI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Creangă” |
31 | FLOREȘTI | FLOREȘTI | Instituția Publică Liceul Teoretic „M. Costin” |
32 | IALOVENI | RĂZENI | Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Pelivan” |
33 | ȘTEFAN VODĂ | ȘTEFAN VODĂ | Instituția Publică Liceul Teoretic „Ştefan Vodă” |
34 | TARACLIA | În proces de identificare | |
35 | TELENEȘTI | TELENEȘTI | Instituția Publică Gimnaziul „Mihai Eminescu” |