DivertismentUncategorized

Mâine sunt ”Moșii de toamnă” sau ”sâmbăta morților”

Sâmbătă, 5 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiți întru Domnul. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea „Moșii de toamnă”, credincioșii fac milostenie pentru sufletele celor plecați în lumea veșniciei. Biserica îi pomeneşte pe cei morţi, pentru că moartea nu este sfârşitul existenţei omului. De aceea, Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poți trezi, amintirea celor care odihnesc în mormânt, așteptând Învierea. În această zi, ne rugăm pentru toți cei care au plecat dintre noi la cele veșnice – spune preotul Ion Țuțuianu, parohul bisericii din lemn din Criuleni.

– Cel mai important lucru pentru cei adormiți este să-i pomenim la Sfânta Liturghie, să ne rugăm pentru ei – spune și preotul Vasile Pistrui, parohul bisericii cu hramul ”Minunea Arh. Mihail” din Criuleni.- “Moșii” reprezintă neamul din care ne tragem, strămoșii cei mai îndepărtați, toți cei dragi ai noștri. Ne rugăm pentru aceștia așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”. – Să ne rugăm pentru ei permanent, iar începând de duminică 6 noiembrie și până la 13 noiembrie la biserica noastră va fi și icoana SF. Matrona pe care o putem avea mijlocitoare în rugăciunile noastre atât pentru cei răposați, cât și pentru cei vii.

Conform tradiției, în ”sâmbetele morților” cei ce  vin la biserică aduc o sticlă mică cu vin, o colivă, un colăcel, iar cine poate și dorește poate aduce și câteva pachete cu bucate pentru a fi sfințite și pentru a le împărți ulterior celor nevoiași împreună cu o lumânare.

Preotul Vasile Pistrui zice, însă, că sunt binevenite și darurile toamnei, ceea ce are omul crescut în curte, că nu în zadar ziua aceasta de pomenire se numește ”Moșii de toamnă”.

Femeile mai în etate spun că, după slujbă, se merge la cimitir, pentru a duce flori, a tămâia și a aprinde lumânări la mormintele celor adormiți.

Printre superstițiile din această zi:  nu se mătura ca să nu ridice praful în ochii răposaților, nu se spală și nu se aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morților, nu se coase și nici tencui, vărui ca să să nu acopere privirea celor pomeniți.

În această zi de pomenire, important să avem sufletele liniștite, să nu ne certăm și să ne împăcăm cu toți oamenii și dacă facem o milostenie să o facem cu bunăvoință, după putere și fără regrete.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button