Platforma de dialog interregional a Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a reunit, online, mai mulţi membri ai acestei structuri, care au dorit să cunoască experienţa r. Criuleni în accesarea fondurilor şi implementarea proiectelor sociale şi economice. Tema discuţiei a fost ”Proiecte realizate pentru susținerea cetățenilor și unor comunități durabile – lecții învățate și perspective de viitor”.
Discuţiile au fost moderate de către Ina Cazacu, coordonatoare de program în cadrul Asociaţiei Obşteşti “Fiecare contribuie pentru Schimbare”,organizaţie care este membă a Consiliului regional de dezvoltare Centru din partea r. Criuleni.
Mebrii ADR Centru din partea r. Criuleni au prezentat colegilor trei proiecte care pot fi preluate drept bune practici. Pavel Spînu, preşedintele raionului Criuleni, s-a referit la parcul fotovoltaic cu capacitatea de 2,8 MW, proiect finanţat de către Guvernul Republicii Popualre Chineze, construcţia căruia este pe sfârşite. Proiectul a început prin semnarea acordurilor, în 2016, de către Guvernele Moldovei, Chinei şi CR Criuleni, prin care părţile au convenit condiţiile acordării suportului tehnic r. Criuleni, în sumă de 4,3 mln de dolari. Autorităţi responsabile pentru implementarea proiectului au fost desemnate, în 2018 deja, Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică, iar beneficiar a fost numit CR Criuleni. În anul 2020 lucrările urmau să înceapă, dar acestea au fost deviate serios de către pandemia de coronavirus. Construcţia propriu-zisă a început abia în aprilie 2021, acum lucrările fiind pe sfârşite. Urmează ultima etapă – coordonarea detaliilor tehnice de livrare a energiei în reţeaua de distribuţie şi stabilirea preţului pentru un kilowatt livrat, pentru care este responsabilă Agenţia Naţională de Reglementare Energetică. Pavel Spînu a răspuns la întrebările colegilor din ADR, cele mai multe de ordin juridic, iar membrii ADR au spus că informaţia este utilă, mai ales în condiţiile actualei crize energetice, prin care trece Republica Moldova şi restul Europei.
Cel de-al doilea proiect prezentat drept o practică de succes din r. Criuleni este crearea şi dotarea cu echipament special a Centrului de Intervenţie impurie “Lăstărel”, care este produsul unei cooperări dintre AO FCPS şi Centrul de Sănătate Criuleni, şi suportului financiar al Uniunii Europene prin Fundaţia Soros-Moldova. Centrul a fost deschis în februarie 2020, şi s-a afirmat ca o instituţie cu abordare socială a tulburărilor de dezvoltare a copiilor de la zero la trei ani. Potrivit Inei Cazacu, coordonatoarea acestui proiect, actualmente Centrul de Sănătate Criuleni a reuşit să acrediteze serviciul de intervenţie timpurie, astfel că autorităţile vor avea bază legislativă să-i asigure susţinerea financiară corespunzătoare şi, respectiv, durabilitatea. Potrivit autorilor proiectului, beneficiile acestui fel de asistenţă a copiilor care prezintă riscuri de dezvoltare sunt palpabile în timp, or, prin a acorda un dolar pentru prevenire statul economiseşte ulterior 17 dolari care i-ar acorda pentru susţinerea unei copil ajuns la stare de dizabilitate, au arătat studiile.
Un al proiect, prezentat la întrunire, ține de îmbunătățirea managementului deșeurilor solide în localitățile primăriei Criuleni, prezentat de Olga Lîsenco, Ala Ianenco de la AO FCPS, și primarul orașului, Mihail Sclifos. Începând cu 2018, în orașul Criuleni și cele două sate alăturate au fost create primele condiții de colectare selectivă a plasticului, cartonului și sticlei, grație eforturilor AO FCPS și Primăriei Criuleni, cu suportul financiar al IM Swedish Development Partner și GEF-Inițiativa Globală de Mediu. Evacuarea deșeurilor este asigurată de un operator autorizat, așa încât orășenii pot fi siguri că efortul lor nu este în zadar. Ulerior, primăria a contribuit cu lucrări cadastrale pentru autorizarea unor noi platforme de gunoi menajer, cu achiziționarea unei autospeciale având suportul APL-II si a Fondului Ecologic Național, cu elaborarea și adoptarea unor noi regulamente pentru populație care impun drept o regulă comună aruncarea deșeurilor în tomberoane separate, în dependență de tip. Dată fiind această experiență, În acest moment, în or. Criuleni derulează al treilea proiect orientat spre îmbunătățirea condițiilor de stocare, selectare și evacuare a gunoiului, de data aceasta cu suportul SlovakAid.
Alina Bujor-Luca, şefă secţiei Planificare şi Cooperare Regională a ADR Centru, și-a exprimat speranța că schimbul de bune practici le va fi cât mai utilă participanților în în activitatea ulterioară. Victoria Secu, directoare executivă a AO “Fiecare contribuie pentru Schimbare” (AO FCPS), gazda evenimentului, a remarcat că societtatea civilă este nu doar partenerul autorităților, dar și promotor al soluţiilor pentru problemele unor pături sociale: “Noi am reuşit să ducem la bun sfârşit proiecte care nu au avut initial nici bază legală în ţara noastră. Noi le-am pilotat cu succes după care le-am replicat la nivel naţional, dar de fiecare data cu susţinerea autorităţilor locale care au fost parteneri loiali”.
S. Cernov