La o zi după Tudor Colac, a plecat la ceruri şi sufletul consoartei sale, Maria Colac. Condoleanţe familiei şi tuturo rudelor lor… Folcloristul, regizorul, scriitorul Tudor Colac, Maestru în Artă, doctor în etnologie, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani, informează MOLDPRES. Vestea tragică a fost confirmată de feciorul său, Eugen Colac. El a spus că tatăl său s-a stins din viață la Spitalul Republican din Chișinău, unde a suportat un atac de cord, fiind infectat de COVID. Tudor Colac s-a născut la 10 martie 1948 în familia țăranilor Vasile și Varvara Colac din satul Dumeni, comuna Costiceni, județul Hotin (astăzi raionul Sulița Nouă, regiunea Cernăuți, Ucraina). În 1970, a absolvit Facultatea de Filologie, secția jurnalistică a Universității de Stat din Moldova. Paralel, a făcut studii muzicale (serale) la Facultatea de Arte Frumoase, secția instrumente muzicale, la aceeași instituție de învățământ superior. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Uniunii Muzicienilor și al Uniunii Oamenilor de Teatru din R. Moldova Tudor Colac a lăsat urme adânci și pe meleagurile criulenene. De el își amintesc onițcănenii când povestesc despre primul colectiv de fluieriști creat în sat, membrii Societății vânătorilor și pescarilor când organizează ”Sărbătoarea fazanului”, iubitorii de romanțe, când răsfoiesc culegerea ”Petale de trandafir” și juriul festivalului de romanțe. De satul Oniţcani este legat şi debutul său literar – cartea Sărbătoarea Izvoarelor, dedicată
obiceiuri populare din acest sat, dealurile căruia sunt doldora de izvoare: Sărbătoarea plugarului, Scosul oilor la pășune, Curățatul izvoarelor, Hora satului ş.a. Îl pomenesc vecinii de cândva, de la Criuleni, de pe timpurile când locuia aici și făcea naveta la capitală.
Condoleanțe familiei și lumină lină spre alte tărâmuri, Maiestre ! Tudor Colac va fi înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău.