DubăsariEst-CurierIncidenteSocial

11 incendii în prima zi a anului, inclusiv un deces la Coșnița

Prima zi a anului 2025 a fost marcată de o tragedie produsă în s. Coșnița, r. Dubăsari. Un bărbat a decedat în urma unui incendiu izbucnit în casa acestuia. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 03:16. La fața locului au fost îndreptate cinci echipaje de pompieri, care au stabilit că flăcările au cuprins circa 90% din bunurile materiale din interior și acoperișul locuinței cu suprafața totală 180 m2. Angajații IGSU au reușit lichidarea incendiului la ora 11:37. În timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 76 de ani. Specialiștii au stabilit prealabil, că incendiul ar fi izbucnit din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la utilizarea sobei.

Potrivit datelor statistice ale IGSU, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11 incendii. În acest context, pompierii îi îndeamnă pe cetățeni să verifice la timp canalele de ventilare, să aerisească încăîperile unde are loc arderea, mai ales atunci când sunt folosite sobele, aparatele electrice sau cazanele ce funcționează pe lemne sau gaze naturale. Totodată, cetățenii sunt rugați să nu supraîncălzească sobele și să utilizeze doar materiale combustibile pentru care a fost destinată soba, evitând aprinderea focului prin stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide ușor inflamabile. Pentru prevenirea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, este recomandabil ca focul din sobă să fie stins pe timp de noapte.

Sursa: dse.md

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button