Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a spus că cetățenii moldoveni și cei ucraineni ar putea călători între statele noastre doar cu buletinul de identitate. Declarația a fost făcută la întâlnirea cu premierul Maia Sandu, la Kiev. Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre perspective creșterii economice și susținerea școlilor cu predare în limba ucraineană, în R. Moldova.
Zelenski a vorbit despre creșterea volumului de schimburi economice între R. Moldova și Ucraina. „În 2018, schimbul marfar dintre țările noastre a crescut cu 11% și a constituit aproape un miliard de dolari. Cred că în viitorul apropiat vom atinge același nivel, însă fără cuvântul „aproape””, a subliniat Zelenski.
Părțile au discutat unificarea sistemelor energetice ale celor două state cu sistemul european. „Am asigurat partea moldovenească de siguranța Ucrainei ca parte de livrare a energiei electrice în Moldova”, a spus președintele ucrainean.
S-a discutat și despre relațiile umane. Zelenski a declarat că cetățenii Ucrainei și R. Moldova vor putea să efectueze vizite reciproce doar cu buletinul de identitate. De menționat că în prezent cetățenii moldoveni călătoresc în Ucraina în baza pașaportului străin. Șeful statului vecin a vorbit și despre susținerea școlilor moldovenești cu predare în limba ucraineană.
Un subiect discutat de părți a fost și potențiala extrădare în Ucraina a fostului judecător Nikolai Ceaus. „Partenerii noștri au promis că vor colabora cu noi pe acest subiect”, a constatat Zelenski. Judecătorul Ceaus este învinuit în Ucraina că în august 2016 ar fi luat 150 000 de dolari mită pentru pronunțarea unei hotărâri în favoarea unui inculpat. Acesta a fost plasat în arest preventiv în R. Moldova, în anul 2017.