EC Junior

VIDEO//La Doroțcaia antreprenorii locali promovează talentele autohtone

În această vară locuitorii satului Doroțcaia au avut mai multe ocazii de a admira talentele locale. Actuali și foști elevi, profesori ai Școlii de Arte din satul Doroțcaia au avut ocazia de a se revedea în cadrul unor spectacole de muzică live pe data de 28 iulie și 25 august, 2023 găzduiți tot de absolvenții instituției Maria și Viorel Bacioi.

Pe 28 iulie, admiratorii muzicii frumoase au participat la Seara pianului, unde i-a încântat tânăra pianistă, Corina Lupașco, originară din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari care a cucerit cu măiestria ei nu doar publicul din localitate, dar e cunoscută și la nivel raional, național și internațional.

–  Seara de 28 iulie a fost frumoasă. Ambianța a fost plăcută, împreună cu oameni interesați am făcut o atmosferă caldă și primitoare. M-am simțit ca acasă. Programul pe care l-am făcut cu profesoara de pian Tatiana Grigoriev, a avut scopul ca lumea să afle și ceva nou, dar totodată să se odihnească și să se simtă bine. Sper că am reușit să ne atingem scopul, pentru că eu așa am simțit. O să rămână o amintire plăcută pentru mine, un eveniment frumos – Acasă.zice pianista Corina Lupașco.

Scopul evenimentului a fost să promovăm talentele noastre. Corina Lupașco este o fată bravo care participând la multe concursuri a a reușit să cucerească publicul din mai multe țări. Ideea a venit doamnei Tatiana Grigoriev (profesoară de pian la Școala de Arte Doroțcaia), după care am susținut-o și eu cu drag. Am luat legătura cu Corina să ne încânte cu un mic concert la ”Petale cu flori”, un locușor vizitat de mulți tineri și ne-am gândit că ar fi ceva frumos și astfel am putea motiva tinerii care învață la Școala de Arte să persevereze. A venit apoi și ideea de a duce și câteva picturi de la Școala de Arte, pentru o mică expoziție și la fel pentru a încuraja și tinerii care studiază pictura acolo. Oamenii au fost surprinși să audă așa interpretare, era ceva deosebit. A fost o atmosferă foarte plăcută, cu siguranță am vrea să facem o tradiție și să organizăm asemenea concerte de suflet și cu alți tineri talentați din satul Doroțcaia sau chiar raionul Dubăsari – ne-a povestit gazda evenimentului, Maria Bacioi.

Apropo la 25 august, ”Petale cu Flori” a sărbătorit un an de activitate și localnicii au mai avut o surpriză.  De această dată au participat la prezentarea cărții „Acolo unde se unește cerul cu pământul” semnată de doroțcăneanca Stephanie Berzan. Și de data aceasta lectura a făcut casă bună cu muzica. Artiștii locali au interpretat piese la vioară, pian, chitară. A fost aplaudată autoarea cărții, dar și talentatele fete de la Angel’s Star – Stephanie, Diana și Anastasia, Nicoleta Dicusar, Elena Grigoriev, profesorii de muzică Tatiana Grigoriev, Ion Nicolaev și Irina Pavalachi.

Profesoara de muzică Tatiana Grigoriev aprecia deschiderea foștilor săi elevi pentru promovarea artei: ”E o locație cu menirea de a educa prin intermediul frumosului. Muzică live, talentele satului, la umbra nucului, formează o ambianță frumoasă cu repertoriu divers, de la muzică clasică la cea modernă. Primul pas – lipsa alcoolului. Relaxarea e posibilă și la o cafea sau limonadă astfel, e justificată prezența multor copii, tineri și părinți.”

Adelina Ciudin, stagiară ”Est-Curier”

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Diversificarea conținutului ca o sursă alternativă de venituri pentru „Est-Curier”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului „Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button