La monumentul eroilor tuturor războaielor și calamităților, în or. Criuleni, la 2 martie, 2023, a fost o comemorare scurtă, dar deosebit de emotivă. Mai multă lume a plecat de acolo cu ochii umeziți, unii pentru camarazii pe care i-au pierdut în 1992, pe alții i-au copleșit amintirile despre cei decedați deja după acele triste și tragice evenimente.
Iurie Sclifos din Criuleni, actual profesor al Școlii Sportive, care deține și statut de veteran al acelui război, își aminteșlte că la 2 martie anul 1992 era încă student: „Eu n-am fost chemat de comisariatul militar de la Criuleni, dar m-am dus cu cei din Bataionul cu Destinație Specială „Fulger”, mă vizitase acasă. Cu ei am participat la operațiunile le de la Roghi, împreună cu Vasile Guzun din Drăsliceni. Cu Vasile ne-am cunoscut la Izbiște, unde eu lucram profesor, iar el era sectorist. Cu Vasile am plecat la Roghi, pe data de 4 martie. Îmi amintesc că ningea în ziua ceea. Au urmat multe nopți nedormite… Cu noi în echipă era Grigore Usinevici, Constantin Gazea, care era din Ustia și la care în casă se adăpostea tot „Fulgerul” … Nu mai este printre noi… Ne-a fost greu, dar motivația mea a fost să plec să-mi apăr țara, să menținem bucata asta de pământ, că e a noastră. La moment nu mai vrea nimeni conflicte, vrem să ne întâlnim, să dicutăm, dar să nu ne împușcăm. Îmi doresc să rămână numai amintirile despre acele zile. Am revenit acasă în august, când a fost încetat focul, și eu mi-am reluat studiile la institut…”
”Eram la serviciu, pe 2 martie 1992 la organizație, lucram la organizația intergospodărească de construcții. Aveam 28 de ani. Noi știam că ceva va fi, pentru că toate structurile care erau sub jurisdicția Moldovei din stânga Nistrului deja fusese acaparate de separtatiști. Conflictul era inevitabil, provocări deja avusese loc. Mircea Snegur a spus atunci că „ne-a ajuns cuțitul în inimă”. Mai întâi au fost ridicate structurile Ministerului de Interne, iar eu am fost convocat ca rezervist al armatei, de către comisariatul militar. Pe platoul Cocieri am depus jurământ pentru Republica Moldova, pentru că noi am făcut armată sovietică, și primul jurământ a fost pentru uniunea sovietică… Am fost pe pozițiile Cocieri-Roghi în lunile iunie-august 1992, până când au fost introduse forțele de menținere a păcii. Greul a fost la Coșnița, la Cocieri, la Bender. Orașul Bender a fost în mânile noastre, dar s-au găsit trădători și am fost nevoiți să-l lăsăm” – își amintește dl Nicolai din or. Criuleni. Veteranul consideră că motivul agresiunii, că ar fi fost prigonită populația vorbitoare de limbă rusă, a fost o poveste, or, și azi vorbește cine vrea în ce limbă vrea și dacă se găsește câte unul să zică ceva, nu trebuie băgat în seamă.
”Atunci așa a fost politica, era speriată lumea că ne unim cu România. Politica a fost să dezbată din Republica Moldova partea numită Transnistira. Se spune azi că e teritoriul Republicii Moldova, dar de facto e Rusia. Cum la noi alături de drapelul Republcii Moldova stă steagul Europei, așa în partea ceea alături de steagul lor stă cel al Rusiei. În războiul pe care-l poartă azi Rusia în Ucraina, la fel, e politică mare. Nimeni nu știe cum se va termina, dar până acum, pace nu se vede acolo”, crede veteranul războiului din 1992.
În Republica Moldova sunt cca 22 600 de veterani ai războiului pentru Independența și Integritatea Republcii Moldova. Asociațiile de veterani susțin că mulți dintre participanți nu și-au revendicat legitimațiile nici după terminarea conflictului, nici după procedura de schimbare pe unele de tip nou.
