Începând cu data de 5 martie, Muzeul de Istorie și Etnografie din or. Criuleni găzduiește expoziția de tapiserii și picturi create de artista plastică Ludmila Ochievschi, membră titulară a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
Artista locuiește la Pașcani, r. Criuleni, este și pfofesoară la Gimnaziul Pașcani, având studii la Universitatea „Ion Creangă” Facultatea arte plastice și design, și masterat la UTM, Facultatea design interior. Specializată în arte decorative, Ludmila Ochievschi și-a susținut teza de licență în domeniul tapiseriei, avându-l conducător pe profesorul Vasile Grama, artist remarcabil, ale cărui lucrări sunt și în colecția muzeului Luvru din Paris.
– Dna Ochievschi, de cât timp vă ocupați de crearea tapiseriilor?
– Am îndrăgit țesutul covoarelor încă din studenție, de la profesorii mei Vasile Grama și Ecaterina Ajder – nume remarcabile în această artă, care m-au ghidat și pe mine spre acest domeniu artistic. E un domeniu care necesită mult timp, răbdare, atenție. Nu știm din start cum va arăta tapiseria noastră până la final, doar când o începem, decidem, pe parcurs, cum aplicăm firul de ață și uneori iese ceva imprevizibil, nu tocmai ce am schițat.
-De câți ani practicați această meserie, artă frumoasă?
-Din universitate, din 2007.
-Cum de ați ajuns cu această colecție la Criuleni și cât timp lucrările vor rămâne la muzeu?
-Expoziția va rămâne aici o lună de zile, va fi deschisă pentru vizitatori în programul muzeului. Am făcut o vizită anterior la acest muzeu care mi-a plăcut mult, are un patrimoniu bogat, și prin expoziția mea vreau să contribui și la descoperirea valorilor noastre, patrimoniului nostru local. Azi, fiind prima zi de vacanță de primăvară, mi-am adus și elevii la muzeu și am organizat pentru ei un atelier de confecționare a mărțișoarelor. Ei sunt aici, azi, pentru prima dată, au spus că le-a plăcut.
-Ce anume redau lucrările Dvs?
-Am câteva direcții de tapiserie, dar aici prezint o colecție inspirată din motivele covorului tradițional: spicul de grâu, tapiseria „Hodina”, care reprezintă o femeie care se odihnește pe un covor după o zi de muncă, serile de vară, apusurile, teii Chișinăului, motive tradiționale precum „pomul vieții”, motive geometrice. În picturile în ulei pe pânză, pentru că este primăvară, redau florile pe care le găsim practic în fiecare grădină și uneori nu le observăm cât sunt de frumoase: gheorghine, astre, dumitrițe, crăițe, levănțică. Fiecare lucrare în parte are un sens profund.
-Tapiseria este o meserie scumpă?
-Da, este scumpă, pentru că necesită timp și dedicație. E nevoie de timp pentru gândirea conceptului, proiectarea, deja țesutul, expozițiile, vernisajele. Asta este munca unui artist plastic, plus și munca de la școală. Tapiseria nu este un covor, dar o lucrare în care combinăm multe tehnici, încercăm să dezvoltăm țesutul nu neapărat tradițional, dar printr-o tehnică modernă, nouă, cu accent pe promovarea a ceva nou și inovator.
– Unde ați reușit să vă expuneți până acum lucrările?
-Vara trecută am vernisat la Biblioteca Națională a Moldovei, vernisajul s-a numit „Dialog textil”, în colaborare cu o colegă. Am avut vernisaj cu Victoria Fonari la Biblioteca „Hașdeu”. Particip la toate evenimentele la galeria de artă „Constantin Brâncuși”, precum și la proiectul „Descoperă Moldova prin artă” la Bruxelles, la Piatra-Neamț, București, Bacău, la „Saloanele Moldovei”, peste tot unde îmi pot expune lucrările. La Criuleni sunt pentru prima dată. Nu am adus toate lucrările, unele și-au găsit deja locul în colecții private, se găsesc amatori să le procure, am lucrat și la comandă. Mai des se solicită motive tradiționale, autentice și cred că Moldova poate fi promovată și de către domeniul artistic – să vină turiștii la noi să cumpere artă. Comparativ cu România, vernisajele în Moldova au altă amploare, avem mulți artiști talentați.
Consemnare, Svetlana Cernov
Foto: lucrările expuse la Criuleni.

În centru – tapiseria „Fotoni sub tei”. Prin părți – picturi în ulei pe pânză.





