Un bărbat originar din Dubăsari a fost reținut, fiind bănuit de șantajarea unui polițist din Criuleni, de la care pretindea 2.000 euro, la comanda rudelor unui șofer prins beat la volan, pe care polițistul l-ar fi amendat anterior.
Făptașul, în vârstă de 26 de ani, ar fi fost intermediar dintre niște persoane care se află în Anglia, dar care doreau să-și ia revanșa de la polițist. În acest sens, bărbatul l-a amenințat cu violență fizică și incendierea mașinii personale, dacă nu primește cei 2.000 euro pretinși ilegal.
Drept urmare, polițistul cu experiență de muncă de peste cinci ani, l-a denunțat pe autorul șantajului, care era considerat în localitatea de baștină și cele învecinate ca autoritate criminală. În 2019, acesta a fost trimis în judecată pentru răpirea unei persoane, dar a fost eliberat din arestul preventiv de către instanța de judecată, în așteptarea pronunțării hotărârii. Suplimentar, acesta a fost investigat și pentru fapte de tortură.
Ofițerii Direcției pentru combaterea criminalității organizate și Direcției urmărire penală a INI sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, după denunțarea șantajului, au acumulat probele necesare. În urma percheziției la domiciliul bănuitului, ofițerii INI sub conducerea procurorilor PCCOCS, au obținut informații ce confirmă șantajul investigat, precum și au ridicat cartușe păstrate ilegal, o ștampilă prezumată falsă a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), stații radio, dispozitive de poziționare Globală (GPS) și camere video camuflate, anunță poliția.md.
Cercetările continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumpția nevinovăției, potrivit legii.