Despre confirmarea unui caz de rujeolă, pe teritoriul Republicii Moldova, a informat Ministerul Sănătății. E vorba de un copil de trei ani din orașul Soroca, revenit recent din Federația Rusă.
Părinții au solicitat asistență medicală după apariția simptomelor caracteristice bolii. S-a constatat că atât copilul, cât și persoanele cu care a contactat nu au fost vaccinate împotriva rujeolei.
Rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă, care se transmite pe cale aeriană de la persoana bolnavă. Se manifestă prin febră înaltă, ochi inflamați, frică de lumină, lăcrimare, eliminări din nas, tuse uscată, iar în a treia sau a patra zi de boală se asociază cu apariția petelor roșii la nivelul pielii, care apar, inițial, în regiunea feței și a gâtului, iar apoi se extind pe tot corpul.
Vaccinarea este unica metodă de protecție contra rujeolei
Rujeolă sau pojarul, cum i se mai spune, în sine nu este o boală periculoasă, însă complicațiile acesteia pot fi uneori chiar fatale. Printre cele mai frecvente fiind laringita, pneumonia și meningita. Complicațiile pojarului sunt în mod deosebit riscante pentru copiii mai mici de 5 ani, dar și pentru adulții de peste 30 de ani.
Rata vaccinării împotriva rujeolei la copiii care au împlinit vârsta de un an, în Republica Moldova, este de 84,2%, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca acoperirea vaccinală să fie nu mai puțin de 95%.
În acest context, Ministerul Sănătății îndeamnă toți părinții să se asigure că pruncii lor au beneficiat de vaccinul împotriva acestei infecții. O singură doză a acestuia asigură prevenirea bolii în proporție de 97%.
Ministerul de resort amintește că, acesta este al doilea caz de rujeolă înregistrat de la începutul anului curent. Pe parcursul anului 2021 și 2022 nu au fost raportate cazuri.
Republica Moldova deține certificate de eliminare atât a rujeolei, cât și a rubeolei de pe teritoriul țării.